Campania electorală de la „Cuza”, la final. De luni se depun candidaturile pentru funcţia de rector

 Începând de luni, 26 februarie 2024, până vineri, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi vor putea fi depuse candidaturile pentru funcţia de rector, mandatul 2024-2029. Până în prezent, şi-au exprimat intenţia de a candida rectorul în exerciţiu, prof.dr. Tudorel Toader, prof.dr. Liviu Maha, prof. dr. Gabriel Mursa, prof. dr. Mihaela Onofrei şi prof. dr Tudor Luchian, toţi de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. 

Mai departe, alegerile pentru funcţia de rector (Turul 1) sunt programate pe data de 12 martie (marţi), urmând ca pe data de 13 să fie afişate rezultatele provizorii. După rezolvarea contestaţiilor de pe 15 martie, Turul II este programat pe 18 martie, şedinţa de Senat pentru validarea Rectorului fiind în perioada 19-25 martie.

Desemnarea prorectorilor începe pe 15 aprilie şi se încheie pe 14 mai. De pe 15 mai până pe 13 iunie se desfăşoară concursul pentru desemnarea decanilor.

Amintim că joi, 22 februarie, tot la universitate, au avut loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Astfel, în urma votului membrilor Senatului UAIC, proaspăt aleşi la rândul lor, a fost pus din nou în funcţia de preşedinte al Senatului prof.dr. Ovidiu Gabriel Iancu. Acesta a obţinut 61 de voturi „pentru” (65 de persoane prezente, 4 voturi nule). Acesta este la al doilea mandat al său, Iancu fiind în trecut prorector al rectorului Vasile Işan.

Publicație : Ziarul de Iași

Burnout-ul studenților de toate zilele. O incursiune sinceră și directă prin etapele stresului, din copilărie până la vârsta adultă

În general, ca oameni, adică cele mai evoluate ființe dintre cele existente pe această planetă (cel puțin în teorie), avem multe lucruri de făcut în viața noastră de zi cu zi. Bineînțeles, factorul timp preia iarăși controlul contextelor, vârsta fiind una foarte importantă când vine vorba despre ce facem.

Până în jurul vârstei de 10 ani, singurele griji constau în: frica să nu cumva să nu ne mai lase mama să ieșim din nou afară la joacă după ce am venit doar să bem niște apă, să colecționăm cât mai multe abțibilduri cu mașini pe care le găseam la gumele turbo, sau să nu ratăm noul episod din Violetta.

Situația se schimbă puțin în jurul adolescenței: în continuare ne este frică de mama, sau cel puțin de deciziile ei, însă parcă nu mai sunt atât de relevante doar niște abțibilduri cu mașini (acum mașinile reale reprezintă un interes).

În adolescență încep să conteze și hainele. Parcă nu mai poți să ieși cu tricoul „ăla rău” sau „de casă” până la magazin (și nu, nu mai cumperi gume turbo de data asta), pentru că nu se știe niciodată cu care dintre prietenii tăi te întâlnești pe drum și, nu de alta, dar trebuie să ai prestanță în adolescență. Tot atunci, situațiile nu de mult văzute doar în Violetta încep să apară și în viața ta: poate te îndrăgostești, poate ai o „relație complicată” (statusul meu preferat de pe Facebook) sau poate treci prin vreo despărțire care ți se pare că îți va pune punct vieții și că nu mai există continuare după ea (toți adulții îți vor spune că există, însă doar tu ai dreptate când ești adolescent). Abia în perioada liceului, îndeosebi la finele acestuia, putem începe să ne (cvasi)confruntăm cu burnout-ul.

Burnout-ul este definit și recunoscut (din 2019) de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind o problemă medicală ce constă într-o stare de epuizare fizică și emoțională cauzată de stres,  de obicei cel legat de locul de muncă. Da, pentru adolescenți, și în general pentru tinerii de până în 20 de ani, școala reprezintă principalul loc de muncă unde, evident, programul este prea încărcat și plata deloc mulțumitoare (să fim serioși, bursele alea nu sunt vreun real ajutor). Însă, liceenii care îndrăznesc să se plângă de burnout trebuie să fie pregătiți de asaltul din partea studenților (adică adulților wanna be) și adulților („cu acte în regulă”) cu care se vor confrunta, pentru că, normal, ei știu mai bine, din două mari motive: „lasă, că am fost și eu de vârsta ta” și „pe vremea mea, nu existau atât de multe prostii din astea”.

Cu scuzele de rigoare pentru elevii de liceu, și deoarece am fost și eu de vârsta voastră, în calitate de studentă voi îndrăzni să afirm că abia acum, în perioada studenției, începi să cunoști mai în profunzime ce este burnout-ul. Un adult care cel mai probabil este corporatist ne-ar putea spune nouă, studenților, că o să vedem noi cum o să fie atunci când o să creștem și o să avem un loc de muncă real. Avem, facultatea este principalul nostru loc de muncă (nici noi nu suntem mulțumiți de program și de salariu), dar ne conformăm deoarece „e tare bine să ai acolo o facultate făcută”. Că e bine s-o avem – ni se tot zice; prin ce vom trece de-a lungul ei – pas, căci, cum e vorba: „la facultate intră cine vrea, rămâne cine poate”.

Ca student, ai o predispoziție spre a cădea în burnout îndeosebi înainte de sesiune, când, pe lângă alte posibile activități pe care le faci, acum chiar trebuie să și înveți. Nu este deloc ușor să fii implicat și în vreo asociație studențească, să te pregătești pentru examene, să mai și dormi, eventual să mai ai și puțin timp pentru tine sau prietenii tăi, sau chiar să mai ai un loc de muncă pentru că, așa cum am zis, bursele (salariul primit de la facultate) nu pot fi singurele surse de venit.

Camarade de suferință, stabilește-ți concret ce ai de făcut și când! Nu-ți aglomera prea mult programul dintr-o zi, distribuie task-urile în mod egal astfel încât să împaci și capra și varza. Organizarea este cuvântul cheie și ceea ce tu ar trebui să faci, fie prin tabele desenate și lipite pe pereți, fie prin liste de „to do” scrise în notițe.

Adultul nostru, care lucrezi în corporații – nefacă-se vorba ta. Facultate, ferește-ne de burnout-ul nostru cel de toate zilele. Hai cu 5!

Publicație : Ziarul de Iași

Universitatea „Cuza” va amenaja o şcoală primară într-un imobil din Copou oferit de Primărie

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va primi în administrare un imobil de la Primăria Iaşi pentru amenjarea unei şcoli primare. Imobilul se află în zona Codrescu, în vecinătatea unei clădiri UAIC cu destinaţia liceu şi a unei alte construcţii a Universităţii care ar urma să fie transformată în şcoală gimnazială.

 Terenul are o suprafaţă de peste 2.000 mp, iar clădirea-pavilion existentă are o amprentă la sol de 466 mp. Valoare de inventar a celor două bunuri se ridică la aproape 4 milioane lei. Darea în administrare va fi decisă în şedinţa Consiliului Local din 28 februarie.

„Starea tehnică a imobilului situat în str. Codrescu nr. 6 necesită alocarea unor fonduri consistente pentru efectuarea unor investiţii majore pentru reabilitarea, modernizarea şi aducerea acestuia la un nivel care să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru activitatea de învăţământ”, se arată într-un raport de specialitate aferent proiectului de hotărâre.

Potrivit sursei citate, UAIC şi-a asumat faptul că va reabilita şi transforma imobilul în spaţii moderne de învăţământ. „În perioada contemporană, la nivel internaţional, tendinţa politicilor educaţionale este cea de promvoare a învăţării continue, universităţile europene şi nu numai oferind o gamă completă de educaţie, începând de la grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu, până la facultate, şcoli postuniversitare, doctorale şi postdoctorale. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi se înscrie, astfel, în linia instituţiilor europene de învăţământ superior care subliniază, prin programele lor, necesitatea realizării unui sistem coerent între ciclurile de pregătire”, arată rectorul Tudorel Toader în adresa UAIC către Primărie prin care este solicitat dreptul de administrare.

Rectorul UAIC a adăugat faptul că imobilul solicitat este în imediata vecinătate a altor construcţii care aparţin Universităţii ieşene: o clădire dedicată ciclului liceal (finalizat în 2023) şi un imobil pentru ciclul gimnazial, refuncţionalizare propusă pentru anul 2024.

Publicație : Ziarul de Iași

Cămin studenţesc versus chirie în oraş: avantaje şi dezavantaje. Ce aleg studenţii din Iaşi şi care sunt criteriile?

 Căminul pare a fi alegerea cea mai bună pentru studenţii cu un buget mai mic, dar şi pentru cei care îşi doresc să-şi facă prieteni noi şi să rămână din studenţie cu cele mai frumoase amintiri. Dar şi gazda în oraş, dacă ai ceva mai mulţi bani, poate avea avantajele ei, indispensabile pentru unii. Cum e mai avantajos? Cum alegi? Am făcut o mică incursiune, pentru a vedea de ce trebuie, musai, să ţii cont.

Mulţi tineri îşi doresc să treacă prin experienţa locuirii în cămin în anii de studenţie datorită comunităţii care se formează acolo, dar şi pentru a face mai uşoară tranziţia de la familie, cu mama şi tata alături, la viaţa pe cont propriu, de unul singur. Viaţa la cămin nu e la fel de scumpă ca în cazul chiriilor. Lunar, studenţii din Iaşi care stau în căminele simple, dar renovate, plătesc circa 300-350 de lei, cei care stau în căminele vechi 150-200 de lei, iar cei care stau în căminele private plătesc de la 500 de lei în sus.

Căminele renovate sunt cele care au baie proprie, şi unde stau 2-3 studenţi în cameră. În celelalte cămine stau câte 4 sau 5 studenţi în cameră, baia fiind la comun, pe hol. Din punct de vedere financiar este mult mai convenabil să locuieşti la cămin, deoarece preţul chiriilor din Iaşi sunt adesea “usturătoare”, ţinând cont de faptul că preţul unei garsoniere cât de cât „okay” începe de la 250 de euro pe lună, uneori chiar şi mai scump, iar preţul apartamentelor de pe Copou, mai aproape de Universitate, sunt de la 450 de euro în sus.

Mulţi sunt nevoiţi să aleagă chiria în oraş: locurile din cămine sunt limitate

Numărul studenţilor care vor să stea în căminele universităţilor creşte de la an la an, de aceea mulţi studenţi nu prind loc la cămine şi sunt nevoiţi să stea la chirie sau în gazdă. Pe parcursul anului universitar sunt studenţi care pleacă din cămin, sau aleg să nu mai facă facultatea, eliberând astfel locul din cămin şi oferindu-l altcuiva. Criteriile pentru un loc la cămin sunt mediile de admitere sau cele din anii precedenţi de facultate. Cu cât mediile sunt mai mari, cu atât ai mai multe şanse de a locui într-un cămin renovat sau, în general, de a locui într-un cămin.

„Am locuit şi la chirie şi la cămin, şi pot să-ţi spun cu toată sinceritatea că aş alege chiria doar din motivul spaţiului personal, şi pentru linişte. La chirie e mai bine pentru că nu ai baia şi bucătăria la comun cu toţi, le poţi folosi când vrei şi cum vrei. E mult mai uşor să te concentrezi şi să înveţi atunci când eşti la chirie, pentru că nu trebuie să mergi pentru aşa ceva într-o sală de lectură, pe care iarăşi trebuie să o împarţi cu cineva. Însă, din punct de vedere al cheltuielilor, aleg căminul. E mult mai avantajos la cămin, pentru că aici plătesc 150 de lei, iar la apartament dădeam 1.000 de lei de persoană. Îmi place mai mult la cămin, chiar dacă nu avem prea multă intimitate, pentru că se simte altfel studenţia aici, şi simt că mă pregăteşte mult mai bine pentru viitor”, ne-a declarat Marta Ungureanu, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere, UAIC.

Avantaj mai ales pentru părinţi

Condiţiile din cămin şi costurile mai mici sunt un avantaj pentru studenţi şi, mai ales, pentru părinţii acestora. Cei care simt că au nevoie de intimitate şi un spaţiu personal se vor orienta către căminele private, sau spre spaţiile cu chirii mai ieftine, chiar dacă acestea sunt la distanţe mai mari de facultate. Iar piaţa ieşeană a chiriilor, întreţinută bine de studenţi, oferă toate „paleta” de cereri.

Publicație : Ziarul de Iași

Vremea antantelor, sau formele înspăimântătoare ale trădărilor

Cu simțurile stupefiate de ceea ce s-a produs în jurul său, unul dintre personajele leșioase ale mediului universitar ieșean vrea să încalece cu orice preț succesul clădit de alții în amfiteatrele primei universități moderne ale țării.

Pentru știința sa și a celor care-l tot urcă la pervazul științei, naufragiul nu se recompensează!

Cum să cutezi a te urca în scaunul pe care s-au așezat, odinioară, Nicolae Culianu, Titu Maiorescu sau A.D Xenopol, când tu, profesor universitar cu doctorat în finanțe și zvâc liberal nu reușești să pui pe linia de plutire un banal SRL? O firmuliță cu nume pompos, dar pe care-o tot trimiți ANAF-ului, an după an, cu datorii și cifre rușinoase…

Uneori, nimic nu rentabilizează mai mult prestigiul decât ar putea-o face tăcerea. De cele mai multe ori, viclenia îi transformă pe unii, dar nu-i vindecă. Îi convertește în personaje cu o ipocrizie ceva mai subtilă.

Putem conserva puterea rațiunii hrănind-o cu ideologii? Nicidecum! Forțați să-și vorbească cu sinceritate, unii clachează. Cum altfel, când autoexaminarea – la care te obligă moralitatea -, nu le este nici calitate, nici defect, ci pură indiferență, așa cum i-a clădit să urmărească, definitiv, doctrina politică!

Nu cei din jur bătătoresc cărarea urii, cum adesea născocește mintea odihnită, dar sărăcăcioasă, a celor strânși în jurul ideii de business politic.

Răutatea e semnul cel mai fidel al eșecului. Iar cei care nu vor să recunoască eforturile unora spre binele celorlalți, eșuează.

Publicație : Evenimentul

TUIASI a participat la o importantă întâlnire în cadrul Alianței Europene INGENIUM: se pun bazele creării unei entități legale, recunoscută în toate cele 10 țări de unde provin universitățile membre

Reprezentanții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au participat la cel de-al doilea eveniment din seria „10 days of INGENIUM”, organizat la două dintre universitățile membre ale alianței INGENIUM, din care face parte și Politehnica ieșeană.

Studenții, profesorii și cercetătorii TUIASI au participat între 5 și 9 februarie 2024 la Universitatea din Creta, Grecia, și între 12 și 16 februarie 2024 la Munster Technological University, din Cork, Irlanda. Totodată, în Irlanda a avut loc și prima întâlnire a rectorilor celor 10 universități membre ale Alianței INGENIUM, de la momentul debutului proiectului, ianuarie 2023.

Importantă întâlnire în cadrul Alianței Europene INGENIUM: se pun bazele creării unei entități legale, recunoscută în toate cele 10 țări de unde provin universitățile membre

Evenimentul „10 days of INGENIUM” este un brand al alianței universităților europene cu același nume și presupune o suită de evenimente care au loc, pe rând, la fiecare dintre instituțiile de învățământ superior membre. Sunt implicați studenți, profesori, cercetători, personal administrativ, care petrec cinci zile la o universitate și încă cinci la o altă universitate. Manifestarea este gândită să aibă loc de două ori pe an, având ca elemente centrale, pentru studenți, o școală de vară și, respectiv, o școală de iarnă.

La ultima întâlnire, de la Cork, Irlanda, delegația TUIASI a fost condusă de rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, participând și prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector al TUIASI, prof. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informațiilor, șef lucrări dr. ing. Adriana Bujor, de la Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor, psihologul Mihaela Cojan și cinci dintre studenții universității.

La întâlnirea din Creta au participat tot cinci studenți ai TUIASI, însoțiți de conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, care a reprezentat TUIASI la Staff Academy din cadrul INGENIUM, iar șef lucrări dr. ing. Dragoș Chitariu, de la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial, conf. univ. dr. Alexandra Blaga, de la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, prof. univ. dr. Marius Pîslaru, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, și studentul Gabriel Chiriac, care ține cursuri la master la Facultatea de Automatică și Calculatoare.

„Întâlnirea membrilor INGENIUM Aliance Council (IAC) a reunit la Munster Technological University din Cork rectorii sau președinții universităților implicate în acest proiect. Aceste întâlniri sunt anuale și urmăresc stabilirea strategiei pe termen imediat, anul curent, și pe un termen care va depăși, sperăm, durata acestui prim proiect. Discuțiile principale s-au axat în jurul modalității de înființare a unei instituții comune cu personalitate juridică, care să respecte legislația existentă în fiecare dintre cele zece țări și care să poată să ofere diplome și certificate absolvenților, să poată să ofere competențe profesionale și științifice, să poată asigura și certifica calitatea activităților desfășurate în comun în cele zece universități”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Viziunea alianței pe termen lung este de a deveni o entitate legală recunoscută în toate cele zece țări, care să nu fie localizată într-o țară anume, ci să funcționeze la nivel european. Este o perspectivă ambițioasă, spre care s-au făcut deja primii pași: doar două alte alianțe europene au mai reușit acest deziderat.

„Structura acestei «legal entity», care reprezintă obiectivul principal al proiectului, va fi rezultatul armonizării legislației care guvernează universitățile. De asemenea, în cadrul reuniunii IAC am susținut ferm că implicarea rectorilor sau președinților universităților în derularea proiectului trebuie să fie evidentă, că avem datoria și posibilitatea prin poziția pe care o ocupăm să susținem membrii INGENIUM Steering Committee, răspunzători direct de implementarea sa, și să punem presiune, în cel mai bun sens al cuvântului, pe introducerea în fiecare comunitate a direcțiilor de acțiune specifice INGENIUM, adecvate atingerii obiectivelor dorite”, a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În cadrul celor zece zile petrecute la universitățile din Grecia și Irlanda, cadrele didactice și cercetătorii au participat la paneluri specifice, discutând felul în care poate fi aprofundată colaborarea între toți membrii. Are loc inclusiv un schimb de experiență constant, în structurile de conducere și guvernanță a alianței, din care fac parte și reprezentanți ai studenților.

„În acest eveniment se întâlnesc pentru cinci zile studenții de la licență, iar în celelalte cinci zile studenții de la masterat și doctorat, iar fiecare grup de studenți are un mentor de la fiecare universitate în parte. Pe lângă aceste activități de provocare profesională, studenții au activități specifice: cele pentru tinerii de la licență sunt axate pe antreprenoriat, iar pentru cei de la masterat și doctorat sunt axate pe partea științifică, de interdisciplinaritate și cercetare”, a punctat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la TUIASI.

La „10 days of INGENIUM” se întâlnesc și grupuri de lucru, formate din membri de la toate universitățile, care au ca rol obținerea de progrese în crearea alianței în straturile ei profunde, dincolo de evenimentele organizate la comun. Etapa următoare este dezvoltarea unor programe de studiu în comun și creșterea numărului de mobilități ale studenților și cadrelor didactice între universitățile membre.

„A fost primul eveniment organizat de MTU, s-a înscris în seria evenimentelor fanion de tip «10 zile de INGENIUM», a fost o participare foarte numeroasă din partea tuturor universităților membre ale alianței, s-au trasat diferite direcții strategice de dezvoltare, s-a pus în discuție, de exemplu, căutarea de fonduri pentru lansarea unui satelit al Alianței în spațiu. A avut loc și un «hackathon» pe teme de cybersecurity, iar în echipa câștigătoare a fost și un student de la TUIASI”, a punctat prof. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu.

În Irlanda, după momentul plantării copacului INGENIUM, care va deveni tradițional la fiecare universitate membră a alianței, studenții TUIASI au fost cei care au preluat ștafeta de la colegii lor. Asta pentru că următoarea întâlnire, din 20 – 24 mai, va avea loc la TUIASI: Junior Summer School, urmată apoi de o deplasare între 26 și 31 mai la University of Rouen Normandy, din Franța.

„De la prima victorie la ultima îmbrățișare, totul a fost grozav! Alianțele sunt mult mai puternice decât suma tuturor membrilor, iar INGENIUM începe să devină o universitate fără granițe. Aceste cinci zile au fost începutul unei experiențe pe care o voi ține minte toată viața”, a spus Andrei Valeriu Coșa, student al TUIASI care a participat la deplasarea din Irlanda.

Publicație : Bună Ziua Iași și Ziarul de Iași

Pont de pont! SRI face angajări la Iași! O serie de studenți sunt ofertați

SRI face angajări, iar o serie de studenți sunt ofertați. Este vorba de nouă tineri ai Universității Tehnice, care au șansa de a se angaja la Serviciul Român de Informații după urmarea unor cursuri de licență organizate de Politehnica ieșeană în parteneriat cu SRI

Serviciul Român de Informații (SRI) face angajări, iar o serie de studenți sunt ofertați, la Iași! Concret, nouă tineri ai Universității Tehnice (TUIASI) „Gheorghe Asachi” au șansa de a se angaja la Serviciul Român de Informații după urmarea unor cursuri de licență organizate de Politehnica ieșeană în parteneriat cu SRI. Oferta publică de școlarizare a Serviciului Român de Informații, prin studii universitare de licență organizate de institute civile de învățământ superior, în acest caz – TUIASI, a fost detaliată de oficialii instituției de învățământ superior!

SRI face angajări la Iași! O serie de studenți sunt ofertați

Pe acest plan, sunt disponibile următoarele poziții: la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI), domenii de licență: Electronică aplicată – 1 loc, Tehnologii și sisteme de telecomunicații – 4 locuri, Facultatea de Automatică și Calculatoare (AC), domeniu de licență: Calculatoare și Tehnologia Informației – 4 locuri. Termen de înscriere, 31 martie 2024. Obiectivul este formare de ofițeri care vor fi încadrați, după absolvire, în unitățile SRI. Categorii de studii: învățământ de zi, cu frecvență. Informații complete pot fi consultate AICI.

Candidații admiși vor fi luați în evidență de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, din cadrul SRI, cu statut de student militar

Pe durata studiilor universitare de licență, candidații admiși pe locurile alocate Serviciului Român de Informații vor fi înmatriculați la instituția civilă de învățământ superior și luați în evidență de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, din cadrul SRI, cu statut de student militar.

„Pe perioada deținerii statutului de student militar, Academia Națională de Informații «Mihai Viteazul» asigură pregătirea militară și acordă drepturile de personal aferente acestui statut, o sumă de aproximativ 950 RON/lună, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, o singură dată, pentru ecare vacanță din cursul unui an de învățământ, dacă au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se aă instituția de învățământ, precum și contravaloarea cazării în căminele studențești.

De asemenea, pot benecia de burse, ce se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni), cu excepția celor sociale care se acorda pe o perioada de 6 luni, prin hotărâre a Senatului universității, la propunerea Consiliului de Administrație (în cuantum de 950 RON)”, arată cei de la SRI.

Așadar, SRI face angajări la Iași, iar o serie de studenți sunt ofertați.

Publicație : Bună Ziua Iași

Rectorul Nicolae Istudor, candidat unic, a fost ales pentru al treilea mandat la conducerea ASE București

Rectorul Academiei de Studii Economice din București, Nicolae Istudor, a fost ales pentru al treilea mandat în funcție, în alegerile universitare organizate joi. El a fost singurul candidat, după ce un al doilea, Liliana Nicoleta Gherghina, s-a retras la o zi după anunțarea candidaturilor.

Potrivit datelor anunțate vineri de ASE, el a obținut 84,6% din totalul voturilor exprimate, în condițiile unei prezențe de 87% dintre membrii comunității universitare cu drept de vot.

Profesorul Nicolae Istudor este rector din 2016. Legea învățământului superior, intrată în vigoare anul trecut, permite doar două mandate de rector, dar nu le ia în considerare și pe cele desfășurate până în momentul intrării ei în vigoare, conform Legii educației naționale din 2011. Acest lucru i-a permis rectorului în funcție – asemenea majorității celorlalți conducători ai instituțiilor românești de învățământ superior, aflați deja în funcție – să candideze pentru un alt mandat, de data aceasta unul de 5 ani.

  • Anterior, în perioada 2008-2016, el a avut două mandate de prorector în cadrul ASE. Lucrează în cadrul ASE din 1993. Este profesor universitar din 2007, cu specializare în producția agricolă / întreprinderi și mărfuri agroalimentare, potrivit propriului CV.

Pe 14 februarie, ASE a anunțat două candidaturi – cea a lui Nicolae Istudor și cea a profesoarei Liliana Nicoleta Gherghina. Aceasta a anunțat, însă, pe 15 februarie că își retrage candidatura.

Spre deosebire de alegerile desfășurate în majoritatea celorlalte universități, planul managerial al candidatului/candidaților nu a fost disponibil, pe parcursul procesului electoral, pentru publicul larg, ci doar pentru comunitatea alegătorilor din cadrul universității, Reprezentanții ASE au precizat, în urmă cu o săptămână, pentru Edupedu.ro că „Biroul Electoral al ASE a decis ca întregul proces electoral in universitate, deci inclusiv cel al alegerii rectorului ASE, sa se desfășoare cu acces la dosarele depuse exclusiv pentru alegători, nu și pentru public, pentru a respecta regulile GDPR”

  • Tot atunci, reprezentanții ASE au arătat că „programul managerial al candidatului declarat câștigător în urma procesului electoral din 22.02.2024 va deveni programul său de lucru si va fi postat imediat pe site-ul ASE, la dispoziția oricui este interesat

 Publicație : Edupedu