Pregătire gratuită la anatomie și chimie pentru concursul de admitere, la UMF Iași

Sâmbătă, 30 martie, vor avea loc două cursuri gratuite de pregătire pentru candidații la concursul de admitere organizat de UMF Iași, pentru facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie: la anatomie, de la ora 9.00 și la chimie, de la ora 11.30.

Anatomie

În intervalul orar 9.00 -11.00, în Amfiteatrul Mare de la Institutul de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va avea loc un nou curs gratuit de anatomie ținut de prof. univ. dr. Anca Sava, în limita locurilor disponibile (120 de persoane).

Va fi aprofundat capitolul „Organe de simț” din manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, Krumhardt B, Alcamo IE, Barron’s & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș:

Cum au loc înscrierile?

Persoanele care doresc să participe trebuie să completeze următorul formular: https://formulare.umfiasi.ro/cursuri-anatomia-si-fiziologia-omului/

Cei 120 de participanți sunt selectați în ordinea înscrierilor. În momentul în care locurile s-au ocupat, formularul de înscriere se dezactivează.

Chimie

Începând cu 30 martie 2024, candidații la concursul de admitere organizat de UMF Iași, pentru facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, au posibilitatea de a participa și la cursuri gratuite de chimie organică.

Primul curs va avea loc sâmbătă, 30 martie 2024, în intervalul orar 11.30-13.30, în Amfiteatrul Mare de la Institutul de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, și va fi ținut de prof. univ. dr. Liliana Foia.

Vor fi discutate și aprofundate capitolele aferente hidrocarburilor alifatice (alcani, alchene, alchine) din bibliografia de concurs.

Cum au loc înscrierile?

Persoanele care doresc să participe trebuie să completeze următorul formular: https://formulare.umfiasi.ro/cursuri-chimie-organica/

Cei 120 de participanți sunt selectați în ordinea înscrierilor. În momentul în care locurile s-au ocupat, formularul de înscriere se dezactivează.

Publicație : Bună Ziua Iași

Soluții digitale în agricultura inteligentă, la USV Iași

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) anunță organizarea workshop-ului cu titlul „SOLUȚII DIGITALE ÎN AGRICULTURA INTELIGENTĂ”, adresat studenților și cadrelor didactice.

Bogdan Aancuței și Teofil Dascălu sunt invitații și principalii speakeri ai evenimentului de mâine, 26 martie 2024, care este programat a începere la ora 10:00, în Amfiteatrul A4, situat în clădirea principală a USV Iași.

Teofil Dascălu, CEO și fondatorul Frizon Group, este unul dintre pionierii digitalizării în acest domeniu. Absolvent al USV Iași, Teofil Dascălu deține una dintre cele mai tehnologizate ferme din România.

Participanții la workshop vor avea oportunitatea de a afla despre digitalizarea agriculturii și alte teme de actualitate în privința soluțiilor inteligente de irigații, Bogdan Aancuței fiind reprezentantul NETAFIM, lider mondial în soluții inteligente de irigare, care prezintă producătorilor din întreaga lume cea mai complexă ofertă de sisteme de irigare din sectorul agriculturii. Calitative, ușor de folosit și accesibile, soluțiile de irigare brevetate, se pliază pe toate tipurile de culturi, teren și climă.

Mai menționăm că, la Facultatea de Agricultură, în cadrul lucrărilor practice efectuate la disciplina Agricultură de Precizie, studenților le sunt prezentate cu precădere dronele folosite în activități de monitorizare, cartografiere sau de administrare a tratamentelor fitosanitare.

 Publicație : Bună Ziua Iași și Evenimentul

 Ministrul Deca anunţă că personalul didactic şi didactic auxiliar din universităţi se pensionează la 65 de ani

 Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, câteva modificări pentru învăţământul superior, una dintre acestea fiind faptul că recunoaşterea atestatului de abilitare pentru conducătorii de doctorat rămâne la nivelul instituţiei de învăţământ. De asemenea, Deca a mai menţionat că personalului didactic şi personalul didactic auxiliar din învăţământul superior se pensionează la 65 de ani.

“În ceea ce priveşte modificările la legea învăţământului superior, numărul 199/2023, acestea vizează revenirea la prevederea ca recunoaştere automată a atestatului de abilitare pentru conducătorii de doctorat din Uniunea Europeană sau spaţiul economic european să rămână la nivelul instituţiei de învăţământ superior, având în vedere că aceasta produce efecte la nivelul universităţii.

De asemenea, am completat prevederile privind pensionarea personalului didactic din învăţământul superior, astfel similar personalului didactic şi personalul didactic auxiliar se pensionează la vârsta de 65 de ani şi are drepturi similare cu privire la prelungirea activităţii”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a anunţat şi o altă modificare ce va permite pregătirea unui număr mai mare de specialişti în domenii precum arhitectură, ştiinţa mediului şi informatică.

“O altă modificare vizează includerea ramurilor de ştiinţă, arhitectură şi urbanism, ştiinţa mediului şi informatică, în definiţia ŞTIM, alături de matematică, fizică, chimie şi inginerie chimică, biologie, biochimie şi ştiinţe inginereşti.

Modificarea permite pregătirea unui număr mai mare de specialişti în aceste domenii cheie, prin diversificarea opţiunilor pentru studiile universitare şi extinderea paletei de sprijin pe care o avem deja prevăzută în lege. Asigură, de asemenea, adaptarea Sistemului Naţional de Învăţământ la Sistemul European de Educaţie şi Formare Profesională, vizând dezvoltarea unei resurse umane cu un înalt nivel de calificare în nişte domenii critice pentru dezvoltarea economică şi socială”, a mai explicat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a mai afirmat că a fost introdusă o prevedere ca bursele să fie acordate pe tot anul calendaristic.

“Am introdus o prevedere conform căreia bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată perioada anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţei de vară. De asemenea, beneficiarii acestor burse pot primi în aceleaşi condiţii cu studenţii români, burse de performanţă sau burse speciale”, a mai declarat Ligia Deca.

Publicație : Ziarul de Iași

TUIASI, partener la cea mai mare competiţie de robotică din România, care a avut loc în weekend la Iaşi

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a fost partener în organizarea unuia dintre cele mai mari evenimente din zona roboticii care a avut loc vreodată în Iaşi. Alături de Primăria Municipiului Iaşi, la centrul de evenimente Agora, a avut loc în weekendul 22 – 24 martie, competiţia de robotică „BRD-FIRST Tech Challenge”. Este pentru prima dată când acest campionat naţional, ajuns la a opta ediţie, s-a derulat în alt oraş decât Bucureşti.

La Iaşi s-au reunit 60 de echipe de robotică din 37 de oraşe din toată ţara, fiind reprezentanţi inclusiv din capitala Moldovei.

„Această mutare istorică a fost posibilă datorită parteneriatului strategic dintre Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi (TUIASI) şi Primăria Municipiului Iaşi, care au susţinut împreună organizarea evenimentului în condiţii optime pentru toţi cei 1.000 de participanţi: liceeni, profesori, mentori, juraţi, părinţi, profesionişti tehnici şi, nu în ultimul rând, voluntari de la Universitatea Politehnica Bucureşti şi TUIAŞI”,

a declarat conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei, organizator al evenimentului din partea TUIASI, cadru didactic al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare.

Manifestarea este fondată de Asociaţia Naţie Prin Educaţie, împreună cu BRD, iar prima ediţie a avut loc în 2016, cu scopul principal de a creşte accesul la educaţia în domeniile ştiinţei.

Miza acestei competiţii naţionale este una importantă, deoarece patru echipe vor avea şansa de a reprezenta România la faza internaţională a concursului, Campionatul Mondial FIRST din Houston, SUA, în aprilie 2024.

„Echipele care se clasează pe primele trei poziţii la secţiunea cea mai tehnică a competiţiei «CONTROL&AUTONOMIE», au asigurată admiterea fără examen la Facultatea de Automatică şi Calculatoare – TUIASI, unde concurenţa la admitere este una dintre cele mai mari din mari din ţară în domeniul IT. Campionatul naţional BRD-FTC Romania nu este doar o competiţie; este un punct de cotitură pentru educaţia STEM în România, un catalizator pentru pasiunea şi curiozitatea tinerilor. Prin desfăşurarea evenimentului în Iaşi, demonstrăm că inovaţia şi educaţia nu cunosc graniţe, iar viitorul aparţine celor care sunt pregătiţi să exploreze, să inoveze şi să colaboreze”, a mai punctat conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei.

 Publicație : Ziarul de Iași

Noile standarde minimale propuse pentru titlurile de conferențiar și profesor în domeniile Sociologie, Științe Administrative și ale Comunicării nu includ indicatori pentru componenta didactică / Era nevoie de o dezbatere mult mai largă – Memoriul unei Facultăți a Universității Al. I. Cuza din Iași

Standardele minimale pentru acordarea titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare propuse într-o serie de domenii asociate sociologiei și aflate în dezbatere până la sfârșitul săptămânii trecute ar fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de dezbatere „largă și constructivă”, afirmă reprezentanții Facultății de Filologie și Științe Social-Politice a Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iași. Aceștia au transmis, săptămâna trecută, ministrului Educației, Ligia Deca, un memoriu în care ridică o serie de obiecții și propun schimbări în privința standardelor respective, memoriu transmis ulterior și redacției Edupedu.ro.

Documentul, aparținând Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul UAIC, pune în discuție standardele minimale propuse de Comisia de Sociologie, Științe Administrative și Științele Comunicării din cadrul CNATDCU.

În ceea ce privește memoriul Facultății ieșene, acesta face o serie de recomandări și exprimă, la rândul lui, o serie de critici privind felul cum au fost elaborate standardele.

Pe de o parte, el arată că, în condițiile în care modificările vor „avea un impact major”, „este absolut necesară o mult mai susținută consultare a comunității academice, precum și stabilirea unui interval rezonabil de timp, de minim 18 luni, după care aceste noi criterii să intre în vigoare”. Memoriul spune că, în schimb, consultarea adecvată a comunității academice „a lipsit cu desăvârșire fiind impuse o serie de criterii fără niciun fel de argumentare sau de explicare a principiilor care au stat la baza delimitării acestora”.

Iar principala obiecție ridicată de reprezentanții facultății menționate spune că una dintre componentele parcursului academic, anume componenta didactică, este ignorată în standarde:

  • „În elaborarea prezentelor observații și propuneri, am pornit de la premisa că parcursul profesional academic este compus din trei elemente esențiale, ce pot contribui la dezvoltarea în carieră: (1) componentă didactică, (2) componenta de cercetare și (3) componenta instituțională. Din păcate, în noile standarde propuse nu există nici un indicator care să vizeze componenta didactică, în condițiile în care standardele vizează și pozițiile didactice de conferențiar și profesor.”

Publicație : Edupedu

Universitățile care folosesc până la 10% din finanțarea de bază pentru investiții trebuie să depună anual rapoarte privind utilizarea banilor, iar cheltuielile vor fi verificate de Ministerul Educației – proiect de metodologie

Universitățile de stat cărora li se repartizează bani pentru cheltuieli de investiții, în limita a 10% din finanțarea de bază, vor face anual raportări privind folosirea banilor, iar Ministerul Educației va controla modul cum aceste fonduri sunt utilizate, în concordanță cu scopul alocării lor, potrivit unui proiect de Metodologie pus în consultare publică.
  • Este vorba despre proiectul de „Metodologie pentru utilizarea sumelor din finanțarea de bază într-un procent de maximum 10% pentru cheltuieli de investiții în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat”. Aceasta, concepută în baza noii Legi a învățământului superior, o înlocuiește pe cea din 2021, prin care erau puse în aplicare prevederile vechii Legi a educației naționale.

Spre deosebire de vechea metodologie, care menționa doar generic „cheltuieli de investiții” cea propusă acum preia prevederile Legii 199/2023 și menționează ce fel de investiții se încadrează pentru utilizarea a 10% din finanțarea de bază – Cheltuieli „în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat”:

  • Legea 199/2023 – Art. 149 (6) „Instituțiile de învățământ superior de stat pot utiliza sumele din finanțarea de bază, într-un procent de maximum 10% din valoarea acesteia, pentru cheltuieli de investiții, în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat, în conformitate cu o metodologie adoptată prin ordin al ministrului educației.”

Noua metodologie introduce, față de normele de până acum, două noi articole ce prevăd instrumente de control pentru folosirea banilor. Astfel, universitățile care primesc fonduri pentru cheltuieli de investiții conform acestei metodologii vor depune anual „o situație justificativă privind utilizarea acestor fonduri și vor publica pe site-ul universității un raport sintetic”.

Totodată, proiectul prevede că sumele repartizate, dar neutilizate la sfârșitul anului financiar vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație. Iar până la îndeplinirea obligațiilor universitățile cărora li se repartizează astfel de fonduri „nu pot înainta Ministerului Educației o nouă solicitare” pentru cheltuieli similare.

  • „ART. 10. (1) Instituțiile de învățământ superior de stat cărora li se repartizează pe baza actului adiţional la contractul instituţional fonduri pentru cheltuielile de investiții, în beneficiul procesului educaţional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat, la solicitarea acestora, vor depune la finele anului financiar, la Directia generală învățământ universitar, o situație justificativă privind utilizarea acestor fonduri și vor publica pe site-ul universității un raport sintetic.
  • (2) Sumele repartizate pentru cheltuielile de investiții și rămase neutilizate la sfârșitului anului financiar vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație.
  • (3) Prin excepție de la prevederile art. 1, nu sunt eligibile instituțiile de învățământ superior care sunt la data alocărilor financiare nu au transmis, în conformitate cu prevederile art. 112 și art. 124, datele în PNRUIS /ANS și RUNIDAS/RMUR, conform calendarului stabilit de CNFIS/ME.
  • (4) Instituțiile de învățământ superior până la îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1) nu pot înainta Ministerului Educației o nouă solicitare pentru aprobarea unei cheltuieli de investiții în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat.”

Iar un alt articol nou prevede că Ministerul va face verificări privind folosirea sumelor în conformitate cu obiectivele propuse:

  • „ART. 11 (1) Ministerului Educației notifică, verifică și/sau controlează instituțiile de învățământ superior de stat privind utilizarea sumelor în concordanță cu scopul pentru care au fost alocate.
  • (2) Anual, Ministerul Educației publică pe site-ul propriu un raport cu privire la utilizarea sumelor alocate din finanțarea de bază pentru cheltuielile de investiții, în beneficiul procesului educaţional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat, pentru anul financiar anterior.”

Față de procedurile folosite până acum, noua Metodologie prevede schimbări în circuitul de avize. Dacă până acum, la Minister, în vederea acestei alocări era nevoie de o notă de fundamentare emisă de Direcția generală învățământ universitar, împreună cu Direcția generală infrastructură, cu avizul Direcției generale economice, acum circuitul ministerial suferă modificări:

  • Art. 3 din proiectul de Metodologie: „Direcţia generală învăţământ universitar emite o notă de fundamentare, avizată de Direcţia generală dezvoltare patrimoniu și de Direcţia generală economică, prin care solicită modificarea contractului instituţional, pentru evidenţierea sumei destinate cheltuielilor de investiţii în cadrul finanţării de bază, pe care o înaintează ordonatorului principal de credite.”

Publicație : Edupedu