O echipă de cercetare de la Facultatea de Fizică a câștigat o finanțare coreeană pentru dezvoltarea de noi compuși peptidici cu posibil rol de medicamente, capabile să lupte împotriva unor bacterii rezistente la antibioticele actuale. Laboratorul de Biofizică Moleculară şi Fizică Medicală va colabora cu o echipă din Coreea de Sud, pentru cel puțin trei ani, cu scopul de a crea și optimiza aceste medicamente.
Penicilina a fost primul antibiotic descoperit de Alexander Fleming (1928), mai apoi dezvoltat pentru aplicatii medicale de către Howard Walter Florey , Ernst Chain și Norman Heatley. Anii 1940 şi 1950 au constituit „epoca de aur” a descoperirii unor noi antibiotice, cum ar fi: streptomicina, tetraciclina şi eritromicina.
Actualmente însă, societatea se află în ceea ce s-ar putea numi „era post-antibiotică”, în care apar şi evoluează bacterii practic imune la acțiunea antibioticelor cunoscute de om (aşa-numitele „super-bugs”).
Astfel, încă de la sfârşitul anilor ’90, şi-au făcut simţită prezenţa epidemii restrânse cauzate de bacteria Staphylococcus aureus, ce a demonstrat calităţi de adaptabilitate şi rezistenţă în faţa metilicinei, un antibiotic dezvoltat în anul 1959 pentru ţinerea sub control şi tratarea unor infecţii cauzate de bacteriile Gram-pozitive. Bolile cauzate de această bacterie rezistentă, cunoscute sub prescurtarea de MRSA (methicillin-resistant Staphylococcus aureus’ (MRSA) diseases), sunt responsabile pentru peste 11.000 de decese pe an doar în SUA. Din acest motiv, pentru lupta împotriva MRSA, sunt necesare noi strategii, pe lângă utilizarea antibioticelor clasice.
„În proiectul intitulat Design and Development of Therapeutic AMPs against Epidemic Superbugs implementat la Facultatea de Fizică și Departamentul Interdisciplinar de Științe ne propunem să identificăm și să dezvoltăm o clasă nouă de compuși peptidici, cu afinitate și potențial litic împotriva ‘super-bacteriilor’ (cum ar fi Staphylococcus aureus)”, a precizat prof. univ. dr. Tudor Luchian, directorul Departamentului de Cercetare Interdisciplinară – domeniul Știinte și al Centrului de Cercetări Avansate în Științele Vieții și Nanoștiințe (NANOLIFE) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Proiectul a fost declarat câștigător în competiția internatională „Global Research Laboratory Program”, inițiată și finanțată integral de Ministerul Cercetării din Coreea de Sud. „În cadrul acestui proiect inițiat și coordonat de echipa cîștigătoare din Coreea de Sud, partenerul nostru este reprezentat de echipa Prof. Dr. Yoonkyung Park, din cadrul Research Center for Proteineous Materials, Chosun University, Gwangju”, a adăugat profesorul Luchian, din cadrul Laboratorului de Biofizică Moleculară și Fizică Medicală.