Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad implementează în perioada 08 aprilie 2014 – 07 octombrie 2015 proiectul cu titlul Programe doctorale şi post-doctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiintele Vieţii, Mediului şi Pământului”.

Proiectul POSDRU/159/1.5/S/133391 a fost selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5 “Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării”, în cadrul cererii de propuneri de proiecte nr. 159 ”Sprijin pentru doctoranzi şi cercetători postodoctorat”.

Proiectul are ca scop stimularea şi susţinerea unei cariere în cercetare în domeniile Ştiintelor vieţii, Mediului şi Pământului (Biologie, Ştiinţa Mediului/Ecologie, Geologie, Geografie).

Şase parteneri (5 universităţi şi un institut de cercetare) işi propun să susţină dezvoltarea carierei în cercetare prin atragerea tinerilor absolvenţi, doctoranzi şi doctori în programe doctorale şi postdoctorale în domeniile Ştiinţelor Vieţii, Mediului şi Pământului. Proiectul este în concordanţă deplină cu obiectivul general al programului POSDRU 2007-2013, AP.1 şi DMI 1.5 şi va contribui la creşterea atractivităţii carierei în cercetarea ştiinţifică şi la adaptarea cercetării din România la standardele competitive ale UE în contextul unei societăţi moderne şi dinamice bazată pe cunoaştere. Proiectul vizează stimularea, dezvoltarea şi susţinerea programelor doctorale şi postdoctorale în acord cu legea 288/2004, legea Educaţiei 1/2011 şi Codul Studiilor Universitare de Doctorat HG 681/2011 pentru a continua armonizarea programelor de doctorat şi postdoctorat din România, cu cele similare din spaţiul Comunităţii Europene.

Grupul ţintă este format din 106 doctoranzi înmatriculaţi in anul universitar 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014 şi 62 cercetatori postdoctorat.

Proiectul este în acord cu obiectivele specifice ale cererii de propuneri de proiecte strategice nr.159 prin:

i) dezvoltarea conţinuturilor inovatoare;
ii) acordarea de sprijin pentru doctoranzi şi cercetători prin burse;
iii) realizarea de mobilităţi în univesităţi/institute de cercetare competitive din ţară/UE;
iv) participarea la conferinţe şi seminarii în ţară şi străinătate; v) publicarea în reviste de prestigiu; vi) participarea la cursuri de management;
vii) realizarea de activităţi de cercetare în echipe mixte doctoranzi -postdoctoranzi cu scopul creării de nuclee performanţe de cercetare.

Detalii suplimentare: Universitatea din BucureștiB-dul Mihail Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5,
Manager proiect: Prof. dr. Marieta Costache (marietacostache@yahoo.com; costache@bio.unibuc.ro)
Asistent manager proiect: Mirela Serban (mirey772002@yahoo.com);
Tel. 021 318 15 75 int. 103 sau 105;
Fax: 021 318 15 75 int. 102