150 ani

Cea mai veche universitate a României a sărbătorit astăzi împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea sa, la Iaşi. În Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a avut loc, începând cu ora 10.00, o ceremonie festivă sub titlul Dies Anniversarius, la care au participat 450 de invitaţi din ţară şi din străinătate. Printre personalităţile care au luat parte la festivităţi se numără Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Margareta a României, Principele Radu, Excelenţa Sa, preşedintele Ion Iliescu, Excelenţa Sa, preşedintele Emil Constantinescu, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, Gheorghe Nichita, primarul Iaşului şi Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean.

150 ani1

                       Accesaţi galeria foto

Ceremonia a fost deschisă de prof.univ.dr. Vasile Işan, rectorul universităţii, care a memorat câteva „lecţii” instuţionale şi personale din existenţa de 150 de ani a universităţii.

Rectorul Vasile Işan a dat ulterior citire Mesajului Preşedinţiei României „Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» este cel mai performant centru de învăţământ superior din România, iar eforturile sale de a se constitui într-un punct de referinţă european trebuie aplaudate”, menţionează în mesajul său preşedintele Traian Băsescu.

150 ani2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Accesaţi galeria foto

Rectorului i-a urmat Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României , care a transmis un mesaj din partea Casei Regale, subliniid că „regele şi regina s-au simţit mereu acasă în rândul studenţilor. Ei au fost busola noastră şi conştiinţa noastră, aducându-ne aminte de lucrurile care trebuie împlinite”. Alteţa Sa Regală a încheiat spunând că „Triumful dumneavoastră este triumful tuturor românilor şi reprezintă istoria întregii ţări reflectată în spaţiul academic.”

150 ani 3

               Accesaţi galeria foto

Excelenţa Sa, Preşedintele Emil Constantinescu a subliniat necesitatea construirii unui „proiect cultural, pentru că doar un proiect cultural profund poate sta la baza unui proiect politic în societatea cunoaşterii”. În opinia domniei sale, mediul academic este singurul care are chemarea să construiască un asemenea proiect, iar „Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» poate să devină punctul de plecare” al acestuia.

150 ani 4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Accesaţi galeria foto

Tot despre necesitatea unui proiect de viitor a vorbit şi Excelenţa Sa, Preşedintele Ion Iliescu, care a observat că „în lipsa acestuia evoluţia noastră este haotică”, iar răspunsul se găseşte în sistemul educaţional. „Înfiinţarea Universităţii la Iaşi”, a spus Ion Iliescu, „a fost un gest de recunoaştere a capacităţii acestui oraş de a susţine un centru universitar”. Fostul preşedinte al României a încheiat atrăgând atenţia asupra pericolului întreruperii educaţiei în domenii tradiţionale din ce în ce mai puţin căutate, făcând referire în special la disciplinele de ştiinţe.

În cadrul Ceremoniei Dies Anniversarius au mai luat cuvântul şi preotul Ion Vicovan, care a transmis mesajul Înalt Preasfinţitului Părinte TEOFAN, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Excelența Sa Petru Gherghel – Episcop al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

150 ani5

   Accesaţi galeria foto

De la tribuna Aulei Magna, Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a declarat că „Universitatea este capitala Iaşului şi cel mai de preţ element definitoriu al acestuia”. Ceremonia a continuat cu discursul domnului Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean, care a oferit o diplomă şi o medalie rectorului Vasile Işan.

150 ani 6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Accesaţi galeria foto

După un moment artistic susţinut de corala Cantores Amicitiae şi o scurtă pauză, ceremonia a continuat cu mesajele mediului academic, deschise de discursul prof. Klaus Dicke, rectorul Universităţii din Jena, cel mai vechi partner internaţional al UAIC.

Universitatea din Iaşi a fost inaugurată la 26 octombrie 1860, printr-un decret domnesc. În aceeaşi zi, a avut loc inaugurarea solemnă a universităţii, într-o atmosferă de sărbătoare care amintea, potrivit istoricilor, de votarea unirii şi alegerea domnitorului „Alexandru Ioan Cuza”. Un impresionant cortegiu a străbătut oraşul până la noul sediu al universităţii, unde a avut loc ceremonia propriu-zisă de inaugurare, anunţată prin 21 de salve de tun. La eveniment au participat domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi ministrul învăţământului de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, alături de reprezentani ai districtelor (parlamentari ai vremii). În presa vremii, înfiinţarea Univesităţii din Iaşi a fost privită ca o sărbătoare naţională, iar pe adresa Ministerului au sosit zeci de scrisori de felicitare de la şcolile din ţară care salutau noua instituţie.

150 ani 7