„Societatea noastră are mare nevoie de valorile jocului de rugby: respect, disciplină, solidaritate, pasiune, integritate!”

Pentru cei mai mulți dintre semeni, rugbyul este un sport eminamente bărbătesc. O disciplină de contact, mai precis de coliziune, care amestecă temeritatea, cutezanța, forța și curajul cu durerea și ambiția. Un sport încărcat până la refuz cu suferință fizică, dar în care nu pătrunde nicicând suferința mentală.

S-ar putea spune – deși mai mult sub formă de dicton, decât de verdict – că rugbystul e cel care, cunoscându-și limitele, refuză să le accepte. „Dacă rugby-ul nu era un joc, chemau poliția să aresteze jucătorii”, obișnuiesc să spună, mai mereu, în glumă, cei chemați să-l practice.

Când, însă, de toate acestea se fixează ambiția unei femei, lucrurile capătă o altfel de dimensiune. Una în care orgoliul se transformă în stare de spirit și refuză, în tăcere, diferențele de gen.

Printre zecile de sportivi de performanță care își continuă studiile în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se află și patru campioane naționale la rugby – Elena-Loredana Juncanariu, Andreea-Maria Atomi, Paula-Irina Ursache și Ana Maria Carmen Călin. Multiple campioane naționale la rugby în 7, reprezentantele Iașului continuă să scrie, pline de zel, frază cu frază, istoria sportului ieșean.

Elena-Loredana Juncanariu are 22 de ani, este componentă de bază a naționalei de rugby în 7 (ce evoluează în primul din cele trei eșaloane valorice rugbistice ale Europei), a finalizat studiile de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport a UAIC și studiază acum, tot la Cuza, un Masterat Didactic în Educație Fizica și Sport. Însă, pe lângă toate acestea, Loredana se dedică și arbitrajului, domeniu în care performează, debutând deja, la centru, într-un meci din cadrul Diviziei Naționale de Seniori! Calcă, practic, pe urmele unei alte ieșence, Gabriela Bălan-Surmei, prima femeie arbitru din rugbyul românesc și arbitru internațional. „Încă din copilărie am fost atrasă de sport. Am început să mă integrez în lumea sportului de echipă chiar din clasele mici. Făceam parte din echipa reprezentativă a Școlii de Arte și Meserii din localitatea Oglinzi atât la baschet, cât și la fotbal şi handbal”, mărturisește Loredana.

Din dorinţa de a încerca şi altceva, în clasa a VII-a a decis să treacă într-o altă etapă, ce şi-a pus amprenta asupra dezvoltării sale din toate punctele de vedere – rugby.

De ce rugby? „Pentru că este ceva diferit și am vrut să demonstrez că nu este doar un sport pentru bărbați. La rugby am ajuns prin intermediul domnului Eusebiu Popa, care a venit la școala la care învățam, ne-a prezentat rugby-ul și oportunitatea de a merge la antrenamente. Țin minte perfect și acum că eram entuziasmată și nerăbdătoare să ajung la primul antrenament, iar de atunci, de mai bine de opt ani, mă tot atașez de rugby. Dacă rugbyul nu ar fi existat, cu siguranță mi-aș fi dorit să practic fotbalul. De mică mergeam cu prietenii să jucăm, în fiecare pauză eram prezentă pe teren pentru a juca fotbal, iar plăcerea de a juca fotbal a rămas. Dar îmi place să mă implic în tot felul de activități sportive, sunt foarte competitivă”, menționează Loredana Juncanariu.

„Rugbyul nu este deloc un sport dur. Este, dacă vreți, atletism cu mingea în mână… Contează mult viteza și rezistența, aceste calități predomină. Jocul de rugby m-a învățat să-mi respect colegii, antrenorii, adversarii, arbitrii și pe toți cei ce vin să ne privească jucând”.

La început, părinții săi nu știau că frecventează antrenamentele de rugby, așa că a fost nevoită să o facă pe ascuns. Fiind un sport de contact, confundat adesea cu fotbalul american, părinții nu au fost de-acord. Însă, pe parcurs, nu au avut de ales! „Le-am demonstrat că este un sport extrem de frumos, chiar dacă pare dur. Au avut încredere în mine și m-au susținut de fiecare dată, iar pentru asta le mulțumesc! Prietenii știau că am o pasiune mare față de sport și, văzând că am descoperit acest sport, faptul că eram extrem de entuziasmată de tot ce reprezintă rugby, mi-au fost alături, m-au încurajat să ajung cât mai sus”, completează Loredana.

Elena-Loredana Juncanariu

  • Campioană Națională la Rugby în 7, juniori, în anul 2017.
  • Titlul de cea mai bună jucătoare de Rugby din țară, în anul 2017.
  • Campioană Națională la Rugby în 7, seniori, în anii 2018, 2019 și 2020.
  • Locul I la Cupa României, ediția 2020.
  • Campioană Europeană cu naționala României, în anul 2019.
  • Locul III la Campionatul European de Rugby pe zăpadă, în Rusia, în anul 2019.
  • Vicecampioană națională a Poloniei, cu echipa Black Roses Posnania, în anul 2020.

Printre multe altele, Loredana a învățat, din rugby, că trebuie să te ridici și să lupți de fiecare dată când ești căzut, că trebuie să avansezi. „Jocul de rugby m-a învățat să-mi respect colegii, antrenorii, adversarii, arbitrii și pe toți cei ce vin să ne privească jucând. Rugbyul are o filozofie foarte complicată, greu de înțeles pentru cei ce nu au chemare, tocmai de aceea nu mulți îl pot înțelege. Rugbyul este mai mult decât un joc, este o modalitate de a trăi. Tind să cred că societatea noastră are mare nevoie de valorile jocului de rugby: respect, disciplină, solidaritate, pasiune, integritate!”, spune Loredana.

Pentru multipla campioană națională, rugbyul este totul. Este un stil de viață, o pasiune fără de care viața nu ar avea sens. „Doar gândul că de mâine ar trebui sa renunț, mă îngrozește! Este locul în care, indiferent de probleme, reușesc să mă detașez de tot. Aș putea renunța la multe, dar la rugby, nu pot!”, completează Loredana.

„Viața de student la UAIC este extrem de frumoasă, captivantă… nu toată lumea se întâlnește cu această șansă și nici nu o poate înțelege oricine…”

Elena-Loredana Juncanariu a ales UAIC pentru că știa, din experiențele celorlalte colege de echipă, că doar aici va avea parte de „de tot sprijinul și suportul facultății, al profesorilor, al colegilor, pentru a putea să îmbin viața de student cu viața de sportiv”:

„Am fost întrebată, deseori, dacă le pot face pe amândouă. Da! Dacă vrei, poți! Și nu doar că le poți face la modul cel mai serios, dar ai șanse mari să fii bun în tot. Din experiența mea, pot spune că lucrul acesta este posibil. Trebuie doar să vrei”.

Loredana a făcut chiar o pasiune pentru UAIC, pentru viața de student în cea mai veche universitate din țară. „Viața de student la UAIC este extrem de frumoasă, captivantă, nu toată lumea se întâlnește cu această șansă și nici nu o poate înțelege oricine… De viața aceasta de student îmi va fi, cu siguranță, foarte dor! Atunci când te gândești să studiezi, știi sigur că ai oportunitatea de a alege să faci ceea ce îți place, acesta cred că este cel mai important lucru”, adaugă Loredana Juncanariu.

Și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Loredana s-a implicat cu aceeași măsură și în arbitraj.

În 2019 a finalizat primul nivel al cursurilor, la Iași, și a devenit arbitru cu acte în regulă după ce a trecut și de al doilea nivel, în Antalya. A început să arbitreze în 2020, oficiind și la Campionatul European pentru junioare, dar a prins, ca arbitru de margine, un meci din cadrul Diviziei Naționale de Seniori, desfășurat la Bârlad, în 2020. A fost delegată tot la o margine, anul trecut, pentru ca, în urmă cu patru luni, în octombrie 2021, să consemnăm momentul debutului la centru într-un meci din DNS, cel dintre RC Bârlad și CS Politehnica Iași. „Da, acum sunt și arbitru de rugby.

Orientarea mea spre arbitraj a pornit din dorința de a mă dezvolta mai mult, de a învăța lucruri noi. Inițial, nu m-am gândit că o sa am posibilitatea să profesez, însă mi s-a oferit această oportunitate și pot spune doar că mă bucură acest lucru. Când nu sunt pe teren, ca jucător, sunt ca arbitru. Încerc, cu orice pretext, să fiu prezentă mereu în acest fenomen. Și de aici cred ca se poate înțelege cât de mult iubesc rugbyul, cât de greu mi-ar fi fără. Am debutat la centru la un meci de rugby în 15, din Divizia Națională, la masculin. Un meci cu emoții, dar care mi-a dat mare încredere în ceea ce fac. Fiind obișnuită să arbitrez mai mult rugby în 7, era imposibil ca la debutul unui meci de rugby în 15 să nu existe emoții, emoții constructive, bineînțeles. Îmi doresc să continui atât ca jucător, cât și ca arbitru. Vreau să am parte de cât mai multe meciuri, să evoluez de la meci la meci, sa demonstrez că și noi, femeile, putem fi la fel de bune ca și bărbații arbitri. Pe plan național, îmi doresc să ajung să arbitrez meciuri în Superligă, iar pe plan internațional îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice, în calitate de arbitru. Având în vedere că rugbyul in 7 este sport olimpic, cred în mine, în șansele mele de a ajunge acolo”, a completat Loredana Juncanariu.

„Se știe că în România baza de selecție este foarte redusă pentru a alcătui o formație atât de puternică cu scopul de a ajunge la Jocurile Olimpice. Și, totuși, chiar și în aceste condiții grele, am reușit să ne calificăm în primul eșalon al Europei, dar la Jocurile Olimpice consider că mai ușor aș putea ajunge ca arbitru”.

Limpede, pasiunea sa față de rugby nu se va stinge niciodată, însă, cu timpul, Loredana Juncanariu, vrea să încerce și altceva. „Îmi voi continua studiile, intenționez să ajung cadru didactic! Acest lucru îmi va oferi și posibilitatea de a continua cât mai mult cu rugbyul. Îmi doresc să fiu sănătoasă, să fiu sigură că drumul pe care îl am de parcurs în acest fenomen va fi unul foarte lung”, mai spune Loredana, care nu lasă să treacă niciun meci, ca jucătoare, fără să înscrie un eseu! Este una dintre cele mai de temut jucătoare din campionat pentru cursele sale irezistibile în margine. Placajele sale ferme nu sunt deloc căutate de adversare, implicarea sa în joc fiind una totală, susțin specialiștii.