Irina Mălina STRUGARU, finalista FameLab, studenta care a refuzat Cambrige: „Sunt recunoscătoare că am ales să rămân în țară, la UAIC, pentru licență”

Irina-Mălina Strugaru, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost selectată vineri, 16 aprilie 2021, în cadrul unui eveniment online, să reprezinte UAIC la finala națională a competiției internaționale FameLab, una dintre cele mai importante competiții de comunicare a științei din lume. Asta este informația. Dar în spatele acestei informații stă una dintre mințile strălucitoare ale tinerei generații, care deprinde tainele științei la cea mai veche Universitate din țară. Fosta olimpică națională și internațională, deținătoare a unei medalii de argint la Olimpiada Internațională de Științe, o tânără care a primit o ofertă de a continua studiile la Cambridge, dar… n-a vrut să plaseze „o povară sau o presiune de vreun fel asupra familiei”, alegând să rămână „acasă”, la UAIC.

Povestea cu mama elevului care, în ultimul an de liceu, s-a apropiat de Irina Mălina Strugaru, întrebând-o: „Ce-ar trebui să fac astfel încât copilul meu să ajungă ca tine?” are o încărcătură specială, cu „tușe” educaționale, filozofice, dar mai cu seamă psihologice. Probabil că, astăzi, Mălina ar avea răspunsul pe care nu l-a oferit atunci, dar nu-l oferă pe deplin nici acum, lăsând doar o fărâmă de intuiție să încolțească în subconștientul fiecăruia. Ce-ar fi fost dacă…? Irina zâmbește. Iar zâmbetul ei reprezintă, în mod cert, o ecuație pe care doar timpul e în stare să o deslușească pe deplin. Zâmbește, ca și când ar pune la mijloc, dar nu înghesuite, și mai multe dintre enigmele științei. Apoi, dintr-o dată, prinzându-te nepregătit, schimbă retorica: „Una dintre prezentările mele la FameLab atingea subiecte din fizica autoorganizării, spunând de fapt o poveste despre sardine care ajung să se îngrămădească într-o conservă…”

 – Irina, Mălina sau Irina-Mălina? Cum îți spun apropiații, colegii?

– Mălina îmi spune cam toată lumea care mă cunoaște. Uneori, dacă nu sunt pe fază, uit că ar trebui să răspund și la Irina.

– De ce Fizică? N-a rămas nimeni surprins că nu ai ales o altă carieră? Puteai face Medicină, de exemplu, sau orice altceva, cu aceleași șanse de a deveni un specialist etalon…

– Fizica pentru că știam că îmi va da instrumentele și libertatea de a explora și de a-mi explica nu neapărat tot, dar mult din tot. Mi s-a părut un domeniu care e foarte blând cu oamenii, cu tendințe interdisciplinare, care nu le cenzurează latura asta. În continuare sunt de această părere: studiind fizica am folosit și înțeles multe lucruri din matematică, informatică sau chimie. Persoane surprinse de alegerea mea posibil să fi fost, important este că nu am fost eu surprinsă. La medicină m-am gândit la un moment dat, însă nu m-am văzut făcând toată viața ceva fără matematică.

– Ai primit o ofertă de a continua studiile la Cambridge, dar ai ales să rămâi, afirmând că ai un „un motiv foarte rațional și pragmatic”. Foarte puțini sunt cei care ar înțelege, la prima vedere, alegerea, dar ai putea să ne explici cât de dificilă este o asemenea decizie?

– Ținând cont că motivul a fost unul destul de obiectiv – părinților mei le-ar fi fost greu financiar să mă întrețină – nu pot spune că a fost neapărat o decizie greu de luat. În continuare aș alege oricând varianta care nu plasează o povară sau o presiune de vreun fel asupra familiei mele. Chiar și așa, evident că am avut îndoieli și frici: dacă îmi ratez cariera dacă nu mă duc? Dacă nu ajung unde vreau făcând facultatea în România? Ce va spune lumea? Și da, mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că nu toți cei din jurul meu vor fi de acord cu alegerea mea. Am încercat să petrec timp în perioada aceea cu oameni care mă cunosc bine și profund, care știau că pentru mine sunt lucruri mai importante decât parcursul profesional. M-a ajutat mult. Acum, punând toate lucrurile în balanța, chiar sunt recunoscătoare că am ales să rămân în țară, la UAIC, pentru licență. Știu că ar fi mai dramatic să spun că regret, dar nu ar fi adevărat. Și nici nu sunt o persoană așa dramatică!

„FameLab este unul dintre cele mai cool lucruri de care am auzit până acum. Mi se pare un imens act de încredere reciprocă și empatie între publicul larg și persoane din domeniul științei”

– Tinerii care se îndreaptă spre o carieră în domeniul fizicii sunt din ce în ce mai puțini. Ce-ar trebui să se întâmple, la modul extraordinar, pentru ca lucrurile să revină la „normal”? Iar dacă există o normalitate în acest sens, care ar fi aceasta?

– Cred că un început ar fi să popularizăm mai mult oportunitățile profesionale petru absolvenții de fizică. Multe persoane, când aud că vrei la fizică se gândesc din start că vrei să te faci profesor. Lucrurile nu stau chiar așa, posibilitățile de carieră fiind destul de versatile pentru cei care își dau interesul. O normalitate, zic eu, ar fi aceea ca niciun elev căruia îi place fizica și care își dorește să facă asta mai departe să nu fie oprit sau întors din drum de prejudecăți legate de viitorul lui job.

– Ce pierd tinerii care au aptitudini, dar refuză să se înscrie la cursurile Facultății de Fizică?

– Multe rapoarte de laborator, de scris. Glumesc, cumva… Sunt multe abilități utile pe care studiul fizicii le dezvoltă și amplifică: gândire critică, analiză de date, creativitate etc. De asemenea, printre profesorii pe care i-am întâlnit în facultate sunt foarte mulți care predau foarte bine și sunt mereu dornici să ne ajute și îndrume. Mie mi se pare un mediu foarte benefic pentru studenți. Totuși, cred că problema nu trebuie pusă neapărat după aptitudinile persoanei, ci după sufletul ei. O alegere profesională bună, până la urmă, nu cred că este una pe care o faci doar pentru că poți, ci una pe care o faci în primul rând pentru că vrei.

– FameLab – competiție internațională de prestigiu, una dintre cele mai importante competiții de comunicare a științei din lume. Aceasta este o descriere cu tentă ușor… academică, dar dacă ar fi să „poetizăm” un pic lucrurile, ce-ai putea spune tu despre FameLab?

– FameLab este unul dintre cele mai cool lucruri de care am auzit până acum. Mi se pare un imens act de încredere reciprocă și empatie între publicul larg și persoane din domeniul științei. Noi, cei care prezentăm, venim cu scopul de a explica știința cât să o înteleagă chiar și un puști de 5 ani, iar publicul se bazează pe prezentatori că îl vor ajuta să înțeleagă tot felul de fenomene sau concepte avansate, ținându-l însă departe de ecuații încurcate și cuvinte complicate. Ca să închei într-o notă poetică, una dintre prezentările mele la FameLab atingea subiecte din fizica autoorganizării, spunând de fapt o poveste despre sardine care ajung să se îngrămădească într-o conservă.

– La selecția regională organizată de UAIC și British Council România s-au înscris 3 concurenți. Aceștia au avut la dispoziție doar 3 minute pentru a fascina juriul cu o prezentare a unui subiect științific, fără a se folosi de prezentări tip PowerPoint sau alte resurse media. A fost dificil?

– Nu mi se pare dificil să vorbesc despre ceva ce mă pasionează. Cu încadrarea în alea trei minute însă… sa zicem doar că, foarte probabil, colegele de cameră îmi știau prezentarea pe de rost de la atât amar de repetiții.

– Câștigăm anul acesta competiția?

– Plouă pe 22 octombrie? Nu îmi place să joc la pariuri, dar am de gând să mă prezint cât de bine pot și să mă bucur de experiență și de întâlnirea cu alți oameni pasionați de comunicarea științei.

„Încep să am o idee mai clară despre câte lucruri utile, care să ajute oamenii, se pot crea și descoperi prin știință. Pentru mine, e destul cât să îmi doresc să continui să progresez”.

– Povestea cu mama elevului care, în ultimul an de liceu, s-a apropiat de tine și te-a întrebat „Ce-ar trebui să fac astfel încât copilul meu să ajungă ca tine?” are o încărcătură specială, cu „tușe” educaționale, filozofice, dar mai cu seamă psihologice. Nu cred că părinții vreunui student au mai dorit să știe asta, în ultima vreme, dar întrebarea rămâne: ce-ar trebui să facă tinerii din ziua de astăzi pentru a ajunge să calce pe urmele Irinei-Mălina Strugaru? 

– Nu pot și nu vreau să prescriu vreo rețetă pentru a face sau a fi ca cineva. Cred că tocmai faptul că am luat deciziile dorindu-mi să fiu sinceră cu mine și că am muncit cu drag de ce făceam mai degrabă decât cu înverșunare de a ajunge undeva m-au ajutat cel mai mult.

– Ai fost olimpică națională și internațională, ai obținut Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Științe, ai fost desemnată Elevul anului în 2017, ai absolvit Colegiul Național Iași ca șefă de promoție… care a fost factorul care a alimentat aceste reușite și cum ai reușit să te menții?

– Mi-a plăcut tot timpul ce făceam. Am fost un elev căruia îi plăcea la școală și, după ce am început să merg la concursuri și să îmi fac prieteni de prin toată țara, am devenit și un elev căruia îi plăceau olimpiadele.

– Ce te motivează în continuare?

– În continuare, îmi place ce fac. Pe lângă asta, avansând cu studiile și începând să înțeleg ce se poate face în domeniul științei, încep să am o idee mai clară despre câte lucruri utile, care să ajute oamenii, se pot crea și descoperi prin știință. Pentru mine, e destul cât să îmi doresc să continui să progresez.

– Învățământ online – are viitor? Cum ar trebui să arate, în concepția ta, învățământul preuniversitar românesc?

– Am ținut și eu niște ore online anul ăsta universitar, la practica pedagogică. Nu mi se pare imposibil să funcționeze învățământul online, dar elevii trebuie să vrea, să abiă și să conștientizeze nevoia chiar, de a învăța acele materii. Eu sper să se revină cât mai repede la orele on-site. Mi se pare de neînlocuit interacțiunea dintre elevi și profesori și, mai ales la clase mici, mi se pare periculos de plin de distracții confortul propriei camere. Cât despre învățământul preuniversitar românesc, cred că este bine că se pune accent pe a înțelege și învăța cu seriozitate la toate materiile. Totuși, mi s-ar părea benefic să încurajăm mai mult și partea artistică sau cea de soft skills, mai ales în liceele teoretice. Poate că ar fi bine ca în clasele mai mari elevii să aibă puțin mai mult drept de alegere asupra a ce ore urmează, sau măcar în ce proporții. În felul ăsta le-am acorda libertatea de a se concentra pe ce îi interesează în timp ce își continuă educația multilaterală cu materii care le plac.

– Există prea multă presiune în această fază a educației? 

– Mult sau puțin probabil depinde de cât poate îndura fiecare. Ar putea însă să se încurajeze în mai multe instituții sau grupuri o competiție mai puțin stresantă și să se pună mai mult accent pe colaborarea între cei care învață în același mediu.

„Mi se pare un lucru foarte bun pe care îl practică universitățile din străinătate, lăsându-i pe studenți să poată parcurge cursuri de la diverse specializări în primii ani, cât timp își iau creditele pentru specializarea lor”.

– Ce lipsește învățământului universitar românesc pentru a se apropia de topurile mondiale?

– Pot să spun ce mi-ar fi plăcut mie să am în plus aici. Mi-ar fi plăcut să am mai multă libertate de alegere a cursurilor, măcar în primul an. Mi se pare un lucru foarte bun pe care îl practică universitățile din străinătate, lăsându-i pe studenți să poată parcurge cursuri de la diverse specializări în primii ani, cât timp își iau creditele pentru specializarea lor. Conexiunile între discipline și domenii sunt foarte importante și în cercetare, și în industrie și cred că o abordare în care studenții își pot adapta măcar o parte din programă propriilor curiozități și dorințe îi poate ține mai motivați și le poate dezvolta mai puternic gândirea critică, flexibilitatea și inventivitatea.

– Sunt elemente care îți lipsesc acum, studiind Fizica? Mă refer la dotări…

– Aici chiar nu am de ce să mă plâng!

– Ce face studenta Irina-Mădălina Strugaru în timpul liber? Scrie eseuri, poezie, are acasă un mini-laborator în care încearcă să descopere… chiar, ce-ar putea descoperi Irina-Mădălina Strugaru?

– În timpul liber îmi place să fac sport și să dansez. Ador musicalurile și să mă joc cu cei doi câini de acasă. Totuși, cel mai mult îmi place să stau cu familia și cu cele două colege de cameră. Adică tot  cu familia. Sunt o persoană care vorbește mult când este cu oameni apropiați și adesea petrec câte două-trei ore stând pur și simplu la povești cu ei.

– Urmează o altă etapă a vieții tale, după licență. Probabil vor urma masterul și doctoratul. Ce lucrare de doctorat ți-ai dori?

– Nu pot să numesc un titlu exact, dar aș vrea ceva care să combine fizică și informatică.

 „Laboratorul de fizică moleculară și cursul de mecanică clasică, pe care le-am avut în anul I au fost absolut superbe. Ambele ne provocau foarte mult să gândim singuri și mie mi s-au părut cele mai elegant si palpitant predate materii prin care am trecut…”

 – Ce înseamnă UAIC pentru tine, pentru educația ta?

– Pentru educația mea, UAIC este un loc în care simt că am progresat mult și unde am reușit să capăt o idee clară legat de ce vreau să fac mai departe. A fost de imens ajutor că am avut profesori dedicați și care aleg să pună interesul și binele nostru pe primul plan. Pentru mine, ca om, facultatea înseamnă în primul rând oamenii de aici: colegii cu care râdeam în fiecare pauză și de care îmi este prea dor de când am trecut online, profesorii care ne întreabă mereu ce mai faci? înainte să treacă la discutat fizică, chiar și doamnele secretare de la facultate, care mai aveau puțin și ne duceau de mânuță de colo-colo când eram boboci. Toată Facultatea de Fizică s-a simțit ca o familie, lucru care mie, cel puțin, mi se pare extraordinar.

– Care este experiența cea mai interesantă trăită în UAIC?

– Dacă mă gândesc la partea academică, laboratorul de fizică moleculară și cursul de mecanică clasică, pe care le-am avut în anul I au fost absolut superbe. Ambele ne provocau foarte mult să gândim singuri și mie mi s-au părut cele mai elegant si palpitant predate materii prin care am trecut. Totuși, titlul de cea mai  interesantă experiență la UAIC trebuie să îl acord uneia dintre dățile în care am mers la cantină pentru prânz, în anul I. Am cerut fasole bătută și păstăi, iar doamna care mă servea a făcut ochii mari și pe un ton confuz-mustrător m-a întrebat: Fasole cu fasole?! A fost simpatic, chiar dacă încă nu am idee ce aș fi putut să răspund mai mult decât un dat din din cap.

– La capitolul visuri ce adăugăm? Poate Irina-Mălina Strugaru să intre în politică, de exemplu?

– Nu imi amintesc să își fi dorit vreodată așa ceva. Mi-ar plăcea în schimb să și predau la un moment dat. Îmi place să explic și să interacționez cu oamenii și posibilitatea de a putea contribui la educația unui elev sau student este, după mine, una de vis. Pe lângă lucrurile profesionale, un lucru pe care sper să reușesc să îl fac într-o zi este să văd un spectacol de pe Broadway.

– Apropo de politică… crezi că tinerii mai pot schimba ceva în acest domeniu, dacă mai este ceva de schimbat…?

– Dacă mai este ceva de schimbat… probabil fiecare dintre noi conștientizează că da. Nu văd de ce tinerii nu ar putea schimba, mai ales că mulți dintre tinerii implicați în politică țin foarte mult la integritatea morală și la respectul față de toți oamenii. Îmi place să cred și că nu sunt dispuși să își calce peste principii pentru diverse compromisuri.