Primele zile de studenție sunt pline de emoție dar și de neprevăzut. De 11 ani încercăm să îi ajutăm pe bobocii UAIC să rămână doar cu emoția începutului, fiindu-le alături în descoperirea misterelor vieții de student.

DSCN0607Dragi studenți,

La fiecare început de an universitar, aleile liniștite și acoperite cu frunze ruginii ale Parcului Copou tresar sub pașii grăbiți ai studenților care vin la Universitatea noastră. Fie că sunteți la început de drum, în ipostaza de „boboci”, fie că vă aflați de mai multă vreme pe băncile școlii, emoțiile sunt aceleași, ca de fiecare dată, iar noi vă apreciem sentimentele, le înțelegem și vă așteptăm cu toată deschiderea să începem un nou drum, în care vă stăm alături, într-un parteneriat pe termen lung.

Ne mândrim cu voi, studenții noștri, pentru voi ne aflăm aici, iar holurile și sălile de curs ale Universității preiau din tinerețea și curiozitatea voastră, făcând misiunea profesorilor mai responsabilă și mai dificilă, deoarece suntem Prima Universitate a României care are o moștenire valoroasă de transmis mai departe, generațiilor viitoare, ca forum de educaţie, ştiinţă şi cultură. Într-un mediu concurențial devenit tot mai puternic, educația oferită este cea a excelenței care vă formează ca specialiști de valoare, capabili să se integreze cu succes într-o lume în schimbare. Oferta noastră academică este bogată și vă ajută să vă construiți cariere solide în domenii diverse, iar prin politica de internaționalizare a Universității puteți obține burse de studiu și intra în contact cu alte medii academice.

Vă dorim succes și vă mulțumim că ați ales să fiți studenți la Universitatea  „Alexandru Ioan Cuza” din Iași!

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER

Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Afli tot ce trebuie să ştii despre studenţie de la personalul şi voluntarii UAIC, care te așteaptă la cortul Informații despre Studenție din Zona de Informare (vis-à-vis de Corp A) , în următoarele zile:

Sâmbătă, 24 septembrie 2022, între orele 10.00-16.00

Duminică, 25 septembrie 2022, între orele 10.00-17.00

Luni, 26 septembrie 2022, între orele 9.00-16.00

  • Îți iei pachetul de bun-venit care cuprinde informațiile importante despre studenția ta;

  • Îi cunoști pe cei de la serviciile pentru studenți și biblioteci;

  • Te înscrii într-o asociație studențească;

  • Faci cunoștință cu Iașiul cultural (centre culturale și muzee);

  • Afli detalii despre transportul public din Iași;

  • Îți găsești un job sau un stagiu alături de partenerii noștri;

  • Faci mișcare și te distrezi în parcul „La Balena” (campus „Titu Maiorescu”).

SÂMBĂTĂ, 24 SEPTEMBRIE 2022

10.00 – 16.00 Vizite ghidate la Muzeul Universității, din oră în oră. Punct de întâlnire: Cortul Muzeului din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC). Ultimul grup la ora 14.00.

10.00 – 16.00 Activități sportive cu surprize și premii în parcul „La Balenă” (campus „Titu Maiorescu”). În parteneriat cu Iulius Mall

11.00-11.30 Vizită ghidată la Centrul de Învățare al Universității. Punct de întâlnire: cortul Informații despre Studenție

11.00–12.00 Turul orașului. Punct de întâlnire: Treptele Corpului A

DUMINICĂ, 25 SEPTEMBRIE 2022

10.00 – 17.00 Vizite ghidate la Muzeul Universității, din oră în oră. Punct de întâlnire: Cortul Muzeului din  Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC). Ultimul grup la ora 14.00

10.00 – 17.00 Activități sportive cu surprize și premii în parcul „La Balenă” (campus „Titu Maiorescu”). În parteneriat cu Iulius Mall

11.00–12.00 Turul orașului. Punct de întâlnire: Treptele Corpului A

14.00 –  Workshop „Start în studenție” susținut de Serviciul pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni. Punct de întâlnire: Cortul Servicii Studențești din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC)

14.00-14.30 Vizită ghidată la Centrul de Învățare al Universității. Punct de întâlnire: cortul Informații despre Studenție

14.00 Workshop “Learn today, Lead Tomorrow”, HCL Technologies Romania, Sala Ferdinand (Rectorat, Corp A)

17.00-19.00  Programul de mentorat: Înainte de prima zi de facultate, un coleg dintr-un an mai mare îți va explica tot ce trebuie să știi despre studenția ta. Te așteptăm să participi la programul de mentorat!

LUNI,  26 SEPTEMBRIE 2022

9.00 – 16.00  Vizite ghidate la Muzeul Universității, din oră în oră. Punct de întâlnire: Cortul Muzeului din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC). Ultimul grup la ora 15.00.

9.00 – 16.00  Activități sportive cu surprize și premii în parcul „La Balenă” (campus „Titu Maiorescu”). În parteneriat cu Iulius Mall

11.00Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023, Aula Magna „Mihai Eminescu”, Corp A

11.00-11.30 Vizită ghidată la Centrul de Învățare al Universității. Punct de întâlnire: cortul Informații despre Studenție

14.00Workshop „Când ar trebui să apelezi la psihologul universității” susținut de Serviciul pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni. Punct de întâlnire: Cortul Servicii Studențești din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC)

Harta corturilor

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 la Filiala Botoșani a UAIC

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 la Filiala Focșani a UAIC

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 la UAIC

După această festivitate vor avea loc ceremoniile de deschidere organizate de cele 15 facultăți ale UAIC. Detalii pe site-urile facultăților:

Workshopul „Start în studenție”

25 septembrie 2022, ora 14.00

Punct de întâlnire: Cortul Servicii Studențești din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC)

Ai fost admis la facultate. Felicitări!

Abia aștepți să-ți începi studenția. Normal!

Dar trei ani zboară ca vântul și înainte să-ți dai seama te vei afla la începutul unui alt drum, unul al oamenilor mari.

La Serviciul pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni ajung adesea absolvenți de facultate care se întreabă cu panică “și acum încotro?”; “de ce n-am făcut mai multe în timpul facultății?” și alte lucruri la fel de neliniștitoare. Se poate însă și să ajungi în acel punct relaxat, implicat, foarte bine conectat și pasionat de ceea ce faci. Vino la workshopul START ÎN STUDENȚIE să afli cum! START ÎN STUDENȚIE este un workshop de o oră care își propune să te echipeze cu informații, tehnici și ponturi utile dacă vrei să pui primele cărămizi la temelia carierei tale cât ești încă student.

Teme de discuție:

  • Cum să cauți inteligent informații de carieră
  • Cum să alegi din marea de oportunități
  • Cum să-ți creezi și menții o rețea de contacte profesionale
  • …și cum să faci toate acestea fără să neglijezi școala.

Workshopul va fi susținut de Alma ANDREI, Șef Birou consiliere educațională și orientare în carieră, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Înscrie-te aici pentru a participa

Workshopul „Learn today, Lead Tomorrow”

Companie: HCL Technologies Romania

Facilitator: Leonard Frunza – Accounts Manager HCL

Agenda workshop-ului:

  • About HCL
  • Ideapreneurship and Innovation in HCL – Leonard Frunza will share his own story
  • Corporate Social Responsibility (CSR) and how we can help our community
  • HCL tech invitee showcasing AR and latest technology
  • Q&A
Înscrie-te aici pentru a participa

Workshopul „Când ar trebui să apelezi la psihologul Universității?”

26 septembrie 2022, ora 14.00

Punct de întâlnire: Cortul Servicii Studențești din Zona de Informare (vis-a-vis de Corpul A al UAIC)

Se estimează că una din trei persoane va avea la un moment dat în viață o problemă psihică, iar în prezent doar 40% dintre aceștia cer ajutor de specialitate. Netratată, o astfel de problemă se poate agrava sau croniciza, conducând la reacții emoționale neadecvate sau comportamente disfuncționale.

Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus – „când este necesar să apelezi la un psiholog” – ar trebui să răspunzi afirmativ la întrebări de genul:

  • Îți este afectată semnificativ viața/ un domeniu al vieții? Te împiedică să desfășori rutina zilnică?
  • Problema ta ți-a afectat negativ munca, școala, relațiile?
  • Te gândești zilnic la problema ta, minim o oră/zi?
  • Problema îți provoacă rușine și te face să te izolezi de ceilalți?
  • Problema a determinat scădera calității vieții?
  • Trăiești frecvent și cu intensitate mare emoții negative, precum frica sau tristețea?

Întâlnirea aceasta îți va descrie astfel de situații concrete în care te poți regăsi la un moment dat și care justifică demersul apelării la psiholog. Mai mult, la această întâlnire vei afla ce înseamnă o vizită în cabinetul psihologului.

Workshopul va fi susținut de Carmen Gabriela LIȘMAN, psiholog în cadrul Serviciului pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Înscrie-te aici pentru a participa

Eşti proaspăt boboc admis la Cuza? Felicitări! Cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta este pe cale să înceapă!

Duminică, 25 septembrie 2022, de la ora 17.00 vino în facultatea ta să faci cunoştinţă cu un coleg mai mare care iţi va dezvălui câteva dintre secretele studenţiei:

  • Care este diferența dintre cursuri, laboratoare şi seminarii
  • Care este atmosfera în timpul sesiunii
  • Cum sunt profesorii şi colegii mai mari
  • Cum poţi aplica pentru o bursa de studiu sau practică în străinătate
  • Cum este viaţa de cămin
  • Ce proiecte au asociaţiile studenţeşti şi cum te poţi implica
  • Care sunt posibilităţile de a face voluntariat şi de angajare
  • Ce are Iaşiul de oferit în materie de cultură şi divertisment

Programul de mentorat te va ajuta să depășești cu zâmbetul pe buze  emoţia şi necunoscutul ce însoţesc debutul tău în viaţa de student !

Pentru a participa nu este necesară înscrierea prealabilă.

Lista sălilor unde se va desfășura programul de mentorat în facultăți:

  • Facultatea de Biologie – Amfiteatrul B2 (corp B)
  • Facultatea de Chimie – Amfiteatrul P3 (parter, corp A, intrare prin Sala Pașilor Pierduți)
  • Facultatea de Drept – Amfiteatrul I.1 (Paul Demetrescu) și Amfiteatrul III.9 (Matei Cantacuzino) – parter și etaj 2, Corp A
  • Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – Amfiteatrul B1 (etaj 1, Corp B)
  • Facultatea de Educație Fizică și Sport – Sala DEF 2 (corp D)
  • Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice – Amfiteatrul Mihail Kogălniceanu (parter, Corp A, lângă Registratură)
  • Facultatea de Fizică – Amfiteatrul IV.13 (Corp A, etaj 3, dreapta de la L1, capăt culoar)
  • Facultatea de Geografie și Geologie – Amfiteatrul B6 și Amfiteatrul B8 (etaj 2 și etaj 3, Corp B)
  • Facultatea de Informatică – Sala C309 și Sala C112 (etaj 1 și demisol, Corp C)
  • Facultatea de Istorie – Amfiteatrul II.5 (Corp A)
  • Facultatea de Litere – Amfiteatrul Adrian Marino (P1) – parter, Corp A
  • Facultatea de Matematică – Amfiteatrul Alexandru Myller (etaj I, Corp A)
  • Facultatea de Psihologie și Științe Social-Politice – Amfiteatrul D4 și Sala D316 (Corp D)
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă – Sala T24 (Corp T, lângă Catedrala Mitropolitană din Iași)
  • Facultatea de Teologie Romano-Catolică – Amfiteatrul A14, Corp A

Fii la curent cu noutățile: