Cea mai importantă și valoroasă șansă pentru Iași, de a studia în Statele Unite ale Americii, prezentată la Universitatea „Cuza” 

Importantă și valoroasă șansă pentru Iași, de a studia în Statele Unite ale Americii, prezentată la Universitatea „Cuza”! Comisia Fulbright Româno-Americană invită miercuri, 17 aprilie 2024, la prezentarea despre programele de burse Fulbright 2025-2026, ce va avea loc între orele 13.00-15.00, în Sala Ferdinand a instituției, Corp A, etajul II, Rectorat

Valoroasă șansă pentru Iași, de a studia în Statele Unite ale Americii (SUA), prezentată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC)! Comisia Fulbright Româno-Americană invită miercuri, 17 aprilie 2024, la prezentarea despre programele de burse Fulbright 2025-2026, ce va avea loc între orele 13.00-15.00, în Sala Ferdinand a instituției, Corp A, etajul II, Rectorat.

Valoroasă șansă pentru Iași, de a studia în Statele Unite ale Americii, prezentată la Universitatea „Cuza”

Este vorba, în primul rând, de programul Fulbright Student Award – pentru studenți, doctoranzi. Aici, Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse pentru anul academic 2025-2026, la universități din Statele Unite ale Americii. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor online este 14 mai 2024. Bursa „Fulbright Student” vizează toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice, și se adresează studenților (dacă se află în ultimul an al studiilor de licență), masteranzilor și doctoranzilor români. Pentru a aplica la program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română, să dețină diplomă de licență/să fie în ultimul an la studii de licență, masterat sau doctorat, să fi obținut rezultate academice bune pe durata studiilor și să cunoască limba engleză la un nivel avansat.

De asemenea, tot Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția „Fulbright Visiting Scholar”, pentru burse de cercetare și/sau predare la universități din Statele Unite ale Americii în anul academic 2025-2026. Aceasta se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor români care dețin titlul științific de doctor sau urmează să-l obțină până la începerea programului în SUA. Domenii eligibile: orice domeniu, cu excepția celor clinice. Durata bursei: minimum 3 luni – maximum 6 luni. Bursa acoperă integral costurile programului în Statele Unite ale Americii (transport internațional, asigurare medicală și o indemnizație lunară pentru cheltuielile de cazare și de trai).

Cel mai prestigios program de schimburi culturale, științifice și educaționale desfășurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume

Programul Fulbright este cel mai prestigios program de schimburi culturale, științifice și educaționale desfășurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. Acesta a fost demarat în 1946, la inițiativa senatorului de Arkansas J. William Fulbright, iar în prezent este coordonat de Biroul Afacerilor Culturale și Educaționale al Departamentului de Stat din SUA. Rolul programului este să intensifice înțelegerea reciprocă dintre națiunea americană și celelalte națiuni participante în program, prin schimburi culturale și educaționale la nivel academic.

Programul Fulbright funcționează în peste 155 de țări de pe glob. România participă la aceste schimburi bilaterale din 1960, administrate, până în 1993, de Ambasada SUA la București Arhivat în 6 iunie 2011, la Wayback Machine. Începând din mai 1993, Programul Fulbright este administrat de Comisia Fulbright Româno-Americană, înființată potrivit Acordului bilateral dintre cele două guverne, reprezentate de Departamentul de Stat al Statelor Unite și Ministerul Afacerilor Externe din România. Comisia acordă cetățenilor români burse de studiu și cercetare în universități din SUA, iar cetățenilor americani – burse de studiu și cercetare în universități românești.

Vorbim de cea mai importantă și valoroasă șansă pentru Iași, de a studia în Statele Unite ale Americii, prezentată la Universitatea „Cuza”.

Publicație: Bună Ziua Iași

Începe săptămâna ușilor deschise la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași

În perioada 1-7 aprilie 2024, Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași își deschide porțile și îi așteaptă pe viitorii studenți să descopere magia lumii teatrale în ateliere și producții artistice, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Porților Deschise

Astfel, elevii, liceenii și toți cei care se pregătesc pentru admiterea la facultate vor avea ocazia de a se informa chiar de la profesorii și consilierii prezenți în cadrul evenimentelor despre oferta educațională a facultății pentru anul universitar 2024-2025.

Săptămâna ușilor deschise la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte

În perioada 1-7 aprilie 2024, la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași are loc Săptămâna Porților Deschise.

Luni, 1 aprilie 2024, la ora 18.00, se desfășoară un masterclass despre dramaturgia actorului și a scenei, prin intermediul platformei VIDEO. La aceeași oră, la Sala Studio, are loc un spectacol de licență, Angel, dupå G.G. Marquez, regia Alexandra Bandac Marian, anul III.

Marți, 2 aprilie 2024, la ora 13.00, în sala 49, va fi prelegerea „Conexiuni între dansul modern şi alte forme de artă”, curs deschis de Dans Modern. La aceeași oră, în sala Studio, „Modul secvențe Commedia dell’ Arte”, anul II. De la ora 14.00, sala 50, Antrenamentul volubilității – studii de frazare şi de nuantare, anul III, Actorie/Păpuşi-Marionete. La ora 15.00, va fi prelegerea online „Dansul contemporan în era hibridizării. Explorarea intersecțiilor culturale și tehnologice”, curs deschis de Dans Contemporan, Anul III, Coregrafie.

Miercuri, 3 aprilie 2024, între orele 11.00-20.00, au loc repetiții pentru Comedia clasică. La ora 12.00, sala 47, se desfășoară atelierul „Expresivitatea nonverbală”. Participă elevii clasei a XI-a E de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profesor îndrumător Serinella Zara. Între orele 13.00-16.00, în sala 49, are loc practica artistică. La ora 18.00, sala Studio, „Iona”, după Marin Sorescu, regia Mihai Cioclu, coordonator prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu.

Elevii se pot informa despre oferta educaţională a facultăţii pentru anul universitar 2024-2025

Joi, 4 aprilie 2024, sala 49, între orele 10.00-14.00, are loc un atelier de regie coregrafică. Între orele 14.30-16.30, se desfășoară „Atelierul de teatru-dans, drumul de la cuvânt la expresie corporală: «Când ea dansa» și «Oase pentru Otto»”. La ora 17.30, sala 47, „Atelier: Expresivitatea nonverbală”.

Vineri, 5 aprilie 2024, ora 08.00, sala 49, „Curs interactiv de istoria baletului românesc”. Între 12.00-17.00, sala 47, „Teatru cu obiecte animate”. La ora 18.00, sala Studio, are loc spectacolul „Lecția”, urmat de o sesiune de feedback.

Sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la ora 18.00, pe platforma VIMEO, are loc un spectacol de licență. În ultima zi a porților deschise, duminică, 7 aprilie 2024, de la ora 13.00, sala 49, „Fragmentarium”, vizionare repetiții fragmente licențe.

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași este prima instituție de învățământ superior artistic din România.

Având peste 1.600 de studenți și 45 de programe de studii pentru licență, masterat și doctorat, ce acoperă domeniile esențiale ale artei, universitatea se constituie într-un emițător al culturii, care contribuie la protejarea și promovarea creației artistice românești, cultivând dezvoltarea gustului pentru frumos.

 Publicație :Bună Ziua Iași

O nouă proiecție video pe fațada BCU Iaşi

Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” din Iași invită publicul larg la cea de a doua proiecție video pe fațada Palatului Fundației Universitare ,,Regele Ferdinand I”. Evenimentul va avea loc vineri, 12 aprilie 2024, începând cu orele 20:30.

Proiecția în aer liber va putea fi urmărită de cei interesați tot din parcul situat la poalele Copoului, din vecinătatea Grupului Statuar al Voievozilor, amplasat lângă Casa de Cultură a Studenților. Spectacolul de lumini și de sunet are ca scop punerea în valoare a edificiului care găzduiește astăzi sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Evenimentul este înscris în calendarul de activităţi al proiectului Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi (BCU), al cărui obiectiv general urmăreşte restaurarea sediului central al bibliotecii şi valorificarea patrimoniului instituţiei, în vederea stimulării dezvoltării economice şi sociale, locale şi regionale.

Implementat în perioada aprilie 2022 – aprilie 2024, de BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces), proiectul, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, are o valoare totală de 10.347.288,40 lei (2.091.248,49 euro), din care 6.737.667,99 lei (1.361.722,75 euro) reprezentând valoarea finanţării nerambursabile.

 Publicație: Ziarul de Iași

Reţete de pe vremea bunicilor: 83 de preparate din toată ţara la un concurs organizat de USV

Prezentarea, degustarea şi jurizarea a peste 50 de preparate înscrise la Concursul Naţional „Identificare de produse tradiţionale” a avut loc sâmbătă, pe 30 martie 2024.

Ediţia a VI-a a competiţiei organizate de Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi, Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare (FIRAA), în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi a început de la ora 10:00 şi s-a desfăşurat în Holul de Marmură al facultăţii.

Evenimentul a fost dedicat elevilor şi studenţilor care s-au înscris individual sau în echipă, încă de pe 26 februarie când a fost lansată invitaţia, fiind coordonaţi de câte un cadru didactic.

Tineri veniţi din toată ţara la USV Iaşi

Spre deosebire de primul an, numărul preparatelor la această ediţie a fost mai mare. În plus, cei mai mulţi dintre tinerii care s-au prezentat la concurs provin din sud-estul ţării.

„La cea de a VI-a ediţie a concursului «Identificare de produse tradiţionale» avem concurenţi din sud până în nord: Suceava, Botoşani, Bacău, Iaşi, şi chiar din judeţul Călăraşi, două licee. Anul trecut am avut unul, le-a plăcut atât de mult, au împrăştiat informaţia şi deja anul acesta în competiţie avem două licee din Călăraşi. Ediţia aceasta se remarcă, aşa cum constatăm de la fiecare ediţie la alta, prin numărul tot mai mare produse. Dacă la prima ediţie am avut 29 de preparate în competiţie, acum avem deja 83”, a declarat pentru ZDI conf. univ. dr. Mihaela Ivancia, prodecan al FIRAA.

Una dintre probele pe care au trebuit să o respecte toţi participanţii a constat în aducerea unei dovezi care să reflecte vechimea reţetei tradiţionale.

„Ne bucurăm că tinerii sunt interesaţi de produsele tradiţionale, de acest concurs. Vor să scormonească în cuferele de reţete ale bunicilor lor, să afle cum se mânca la vremea lor, şi le aduc acum în faţă. Ei sunt obligaţi să aducă dovada vechimii reţetei. Unii dintre ei vedeţi că au deja cărţile pe masă, fotografii ale documentelor, pentru că una dintre probele acestui concurs constă în întocmirea dosarului. Noi ne-am propus prin acest concurs să-i şi stimulăm spre cercetare. Să se documenteze, să vadă, de aceea se numeşte «identificare», la final să spună că au într-adevăr un produs tradiţional”, adăugat aceasta.

Totuşi, ce face ca un produs să fie tradiţional? După cum a menţionat specialistul, în primul rând vechimea, o vechime de cel puţin 30 de ani, apoi ingredientele şi metoda de preparare.

Reţeta „aluaţelelor” din Călăraşi

Deşi au concurat elevi şi studenţi de la instituţii diferite de învăţământ, cu toţii au surprins juriul cu preparate tradiţionale care de care mai gustoase şi arătoase.

Spre exemplu, o echipă de elevi din Călăraşi a stârnit curiozitatea celor prezenţi cu reţeta „aluaţelelor”.

„Am venit să prezentăm «aluaţelele» şi «cântecele Domnului». Sunt nişte preparate specifice, din Călăraşi. Vrem să ducem mai departe produsele tradiţionale din zona noastră, care în timp s-au mai uitat. La fel, avem şi «scutecele Domnului». Acesta este un preparat pe care l-am învăţat de la o vecină de-a noastră.

Aluaţelele sunt făcute din cocă veche. După ce s-a învechit coca se pune în apă şi mălai, şi se împătureşte cu mălai până când devine o cocă plină. După aceea se lasă la înmuiat în apă, se pune şi făină, până iese un aluat ca de pâine. Şi aşa va ieşi o pâine cu mălai”, a declarat Ionuţ Valentin, elev al Liceului Pedagogic „Ştefan Bănulescu” Călăraşi.

Povestea „mămăligii în pături”

O elevă de clasa a XI-a de la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” din Iaşi a prezentat o reţetă care face parte dintr-o poveste a celor mai în vârstă, parcă ruptă din basme.

„Noi avem mămăligă în pături şi sarmale în foi de varză cu afumătură. Povestea mămăligii în straturi este despre un copil care era întotdeauna nemulţumit de ceea ce îi făceau părinţii şi vorbea foarte mult. De aceea, mama şi tatăl său au construit un fel de plan pentru el. L-au păcălit pe copil făcându-i pe plac, acesta devenind şi mai alintat, iar lingura cea magică din bucătărie a cerut oalelor un sfat. Dintr-un colţ, ceaunul cel vechi i-a răspuns «adu-mi ce îţi cer eu şi tu faci». Lingura era foarte bulversată, dar l-a ascultat, sperând că îl va mulţumi pe cel mic. Aşadar, i-a făcut mămăligă în straturi copilului care într-un final a fost împlinit şi mulţumit”, a menţionat Alexandra Nicoleta.

 Publicație: Ziarul de Iași

UMF Iaşi stă pe un sac de bani. Buget de peste 60 mil. euro, lichidităţi în cont de 110 mil. euro

 Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi (UMF) a prezentat marţi, în Sala Senat a UMF Iaşi, raportul pentru anul universitar 2022-2023. 

Printre altele, privind studenţii, anul trecut a fost implementată prima sesiune digitală la UMF Iaşi, a menţionat prof.dr. Viorel Scripcariu. Un sistem modern de evaluare a cunoştinţelor studenţilor, care implică evaluarea din timpul anului, examenele practice eliminatorii şi examenul teoretic în format digital, l-a caracterizat acesta. Astfel, toate examenele teoretice au fost susţinute sub forma unor teste grilă, date pe tabletă, întrebările elaborate din timp de cadrele didactice au fost stocate într-o bază specială de date, iar studenţii au obţinut notele pe loc, corectura fiind asigurată de un soft integrat. Un alt avantaj al examenelor digitale ar consta în faptul că studenţii au posibilitatea de a-şi programa examenul oricând doresc, într-un interval de timp prestabilit.

Numărul studenţilor înscrişi la facultate

Aşa cum apare într-un comunicat, UMF Iaşi a înregistrat un total de 9.221 de studenţi înscrişi, dintre care 5.858 studenţi la Facultatea de Medicină, 1.996 la Facultatea de Medicină Dentară, 672 la Farmacie şi 696 şi Bioinginerie Medicală.

Mai mult, în anul universitar 2022-2023, universitatea a oferit 10 programe de masterat, inclusiv două în limba engleză, cu o concurenţă crescută pentru programele din domeniul sănătăţii. Admiterea la master se bazează pe un concurs anual, cu un număr variabil de locuri.

Universitatea a raportat şi un număr de 588 de studenţi-doctoranzi înmatriculaţi, cu o dinamică pozitivă a numărului conducătorilor de doctorat. În anul universitar 2022-2023, au fost finalizate şi susţinute 58 de teze de doctorat, toate validându-se prin Ordin al Ministrului Educaţiei.

Mai puţini studenţi la rezidenţiat

Concursul de rezidenţiat s-a desfăşurat în data de 19 noiembrie 2023, fiind organizat în cele şase centre universitare, cu o participare de aproximativ 400 de persoane în centrul universitar Iaşi şi o implicare a instituţiilor partenere. Au fost înregistrate scăderi ale numărului de candidaţi înscrişi comparativ cu anul precedent, iar distribuţia pe centre universitare a plasat UMF Iaşi pe locul secund ca opţiune pentru candidaţi. S-au evidenţiat şi rezultatele variate ale absolvenţilor la concursul de rezidenţiat, cu punctaje maxime şi minime obţinute pe specialităţi.

Venituri şi cheltuieli 2023

  • Total venituri universitate anul 2023 – 309.166.028 lei;
  • Total cheltuieli universitate anul 2023 – 286.448.524 lei;
  • Rezultatul patrimonial al exerciţiului la data de 31.12.2023, este reprezentat prin excedent în valoare de 22.717.504 lei;
  • Lichidităţile la sfârşitul anului 2023 sunt în sumă de 553.342.338 lei.

 Publicație: Ziarul de Iași