Luni, debutează cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară a Şcolii de Limno-Ecologie, ce va reuni douăzeci studenţi români şi germani într-o staţiune de cercetare biologică aflată lângă Lacul Bicaz. Timp de două săptămâni, studenţi şi profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea Konstanz din Germania, vor desfăşura un stagiu de practică şi cercetare la Staţiunea Potoci, având în centru studiul şi cercetarea fenomenelor ce au loc în apele stătoare (limnologie) şi protecţia mediului.

În total, participă 20 de studenţi – 8 din România şi 12 din Germania, precum şi patru profesori din fiecare ţară. Cursanţii vor asista la conferinţe şi prezentări pe teme din domeniul limnologiei şi ecologiei susţinute de profesorii coordonatori şi îşi vor finaliza stagiul cu prezentarea a două proiecte de cercetare realizate în timpul şcolii de vară.

Toate activităţile vor fi desfăşurate în limba engleză, participanţii primind la sfârşit nu doar diplome, ci şi calificative.

Şcoala de Vară de Limno-Ecologie este organizată, alternativ, de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la Potoci şi de Universitatea Konstanz în Germania, care suportă intregral toate cheltuielile legatede stagiul din Konstaz pentru studenţii români. Astfel, următoare ediţie se va desfăşura în Germania şi se va înscrie în cadrul manifestărilor speciale organizate cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existenţă UAIC.

Proiectul se desfăşoară pe baza unui parteneriat între Facultatea de Biologie a UAIC şi Departamentul de Biologie, respectiv Institutul de Limnologie de la Universitatea Konstanz sub coordonarea profesorilor Karl-Otto Rothhaupt şi Ionel Miron din România. Organizatorii şcolilor de vară sunt prof.univ.dr. Wolfram Kutsch şi prof.univ.dr. Ovidiu Toma.