Institutul Virtual pentru Sănătate și Stare de Bine (GLADE), dezvoltat în cadrul alianței de universități europene EC2U (European Campus of City-Universities), organizează pe data de 2 februarie 2022 un seminar internațional online adresat celor 7 universități EC2U în vederea formării echipelor interuniversitare pe 8 arii tematice.

Seminarul GLADE „Mirrors of Good Health and Well-being for all” este realizat de către UAIC în colaborare cu Universitatea din Turku. Evenimentul va include o sesiune introductivă în care accentul va fi pus pe prezentarea Institutului Virtual GLADE, un spațiu inovator de cercetare, învățare și interacțiune dezvoltat prin proiectul EC2U. În a doua parte a seminarului, participanții vor putea explora, în cadrul a 8 spații tematice diferite, oportunitățile de mobilități, ateliere și conferințe, cercetare științifică și schimb de bune practici de care pot beneficia sau pe care le pot organiza în cadrul Institutului Virtual GLADE.

Peste 200 de membri din comunitatea academică EC2U și-au manifestat deja interesul de a se implica în desfășurarea unor activități pe tema sănătății și a stării de bine. Sunt invitați să participe la Seminarul GLADE profesorii, cercetătorii și studenții interesați din cele 7 universități ale alianței. Participarea la seminarul GLADE este gratuită în baza înregistrării, iar înscrierea se poate face AICI până la data de 31.01.2022. Evenimentul va fi organizat în format online, iar participanții vor primi link-ul pentru conectare după înregistrare.

Alianța EC2U din care face parte UAIC reprezintă o comunitate de 180.000 de studenți, profesori și cercetători. Aceasta a fost creată prin efortul comun a șapte universități membre ale Grupului Coimbra: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Coimbra (Portugalia), Universitatea din Jena (Germania), Universitatea din Pavia (Italia), Universitatea din Poitiers (Franța), Universitatea din Salamanca (Spania), Universitatea din Turku (Finlanda) și urmărește crearea unui campus universitar de dimensiune europeană, ilustrând valorile europene și contribuind la formarea unui ecosistem inteligent al învățământului superior printr-un model nou de educație de calitate într-o societate civică incluzivă.